Vladimir Putin este unul dintre cei mai mediatizaţi lideri politici ai lumii. Cu toate astea, încă există lucruri mai puţin ştiute despre acesta. Business Insider a realizat o listă cu 11 detalii mai puţin cunoscute despre liderul de la Kremlin.
Vladimir Putin se culcă târziu şi ia prima masă a zilei abia la orele după-amiezii.

Preşedintele Rusiei adoră să înoate. Acesta are programată câte o sesiune de înot după fiecare mic dejun, susţinând că această practică îl ajută să gândească.

Putin a fost botezat în secret, într-o biserică creştin-ortodoxă. În acea perioadă religia era total interzisă pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Liderul rus nu locuieşte în Moscova. El consideră că oraşul este prea aglomerat şi agitat, astfel că preferă să lucreze în palatul său din exteriorul capitalei Rusiei.

Liderul de la Kremlin are centura neagră în Judo. În 1974, Preşedintele Rusiei a fost campionul universităţii la care a studiat.

Putin a lucrat la postul de radio al liceului pe care l-a urmat şi obişnuia să pună melodiile trupei britanice The Beatles.

Deşi obişnuiau să-l numească „şeful”, în prezent, cei din interiorul cercului său de apropiaţi i se adresează cu apelativul „ţar”.

Putin urăşte internetul. Îl consideră derutant şi total nesigur.

În tinereţe, Vladimir Putin iubea romanele şi filmele cu spioni. Preferatul său era „17 clipe ale unei primăveri”, un serial despre viaţa unui dublu agent secret sovietic.

Putin a fost trimis sub acoperire în Germania de Est de către KGB. Se întâmpla în 1985 şi numele său de spion era „Domnul Adamov”.

Deşi de curând au apărut diverse speculaţii cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Rusiei, Putin se menţine în formă datorită faptului că nu fumează, iar alcool consumă foarte rar.

adevarul.ro