13 români au fost condamnați la închisoare în Franţa pentru furt de mărfuri


romani furt de marfuri in Franta

Treisprezece români care acționau în apropierea autostrăzilor din Franța şi furau marfă din tiruri în timpul staționării acestora au fost condamnați, joi, la Besançon (est), la pedepse de până la patru ani de închisoare, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Prezentat ca șeful acestui grup infracțional cu sediul în Franța la Paris, Bogdan Pătrușel, 36 de ani, a fost condamnat de tribunalul corecțional din Besançon la patru ani de închisoare și 15.000 de euro amendă.

Ceilalți 12 inculpați, cu vârste de la 22 la 40 de ani, au primit pedepse între trei ani de închisoare, dintre care unul cu suspendare, și trei luni cu suspendare, împreună cu mai multe zeci de mii de euro amendă.

Tribunalul s-a conformat cererii procurorului Margaret Parietti care a vorbit despre o „rețea organizată”, alcătuită din persoane în mare parte originare din regiunea orașului Baia Mare (județul Maramureș), „leagăn al acestor hoți de marfă care sunt răspândiți pe teritoriul nostru”.

Avocații apărării au minimizat implicarea clienților lor puși sub acuzare pentru „asociere la grup infracțional”.

Potrivit anchetatorilor, ei au participat la diferite niveluri la peste 20 de furturi și tentative de furt de mărfuri.

Valoarea pagubelor acestor furturi, comise în 11 departamente din Franța, se ridică la 430.000 de euro.

 

 

mai mult la : romanialibera.ro

Tags Franta

Imparte acest articol