Aeroportul din Iasi a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa


Aeroport-Iasi

Aerogara din capitala Moldovei şi-a „luat zborul“ în ultimii ani, ajungând, anul trecut, în top la creşterea numărului de pasageri la nivel european. Dacă ani de zile, pista de la Iaşi asigura o singură destinaţie externă directă, respectiv Viena, acum sunt zeci de curse în toată Europa.

„Creşterea, an de an, a numărului de pasageri ce optează pentru serviciile noastre este firească, pentru că Aeroportul Iaşi este în plină dezvoltare. Cifrele duble sau chiar triple de trafic înregistrate în primele două luni din 2017, comparativ cu anii anteriori, demonstrează că lucrurile merg în direcţia corectă şi că sunt şanse mari să depăşim estimările de trafic pentru 2017 – peste un milion de pasageri, fără a lua în calcul noile curse anunţate, ci doar creşterea frecvenţelor pentru anumite rute existente, foarte solicitate. Aceasta evoluţie înseamnă, de fapt, o mobilitate mai mare şi, deci, mai multe posibilităţi de dezvoltare în zona noastră“, au transmis oficialii aerogării.
Cifrele prezentate recent de oficialii Aeroportului Internaţional Iaşi arată rapiditatea cu care creştere cea mai estică aerogară din Uniunea Europeană. Astfel, numărul celor care au tranzitat aeroportul ieşean luna trecută a depăşit 73.600 de călători, în creşterea cu 55,7% faţă de perioada similară a lui 2016. În jur de 76.000 de pasageri au fost raportaţi şi în prima lună a acestui an.
Dacă privim însă datele de trafic din urmă cu mai bine de un deceniu, evoluţia este de-a dreptul impresionantă. Potrivit unui raport al Consiliului Judeţean Iaşi, la nivelul întregului an 2006 au fost înregistraţi 71.378 de pasageri, practic cât într-o lună din 2017. După aderarea la spaţiul comunitar, numărul pasagerilor a crescut, dar într-un ritm nu foarte alert. În 2007 au fost în jur de 126.000 de pasageri, în 2008 -144.000 de călători, dar traficul a depăşit borna de 200.000 abia în 2013.
Relativa constanţă în creştere a fost determinată de lipsa modernizărilor la pista de aterizare/ decolare, ceea ce se reflecta şi în absenţa companiilor aeriene care să ofere curse externe. Practic, ani de zile, de la Iaşi se putea ajunge doar la Bucureşti şi la Viena, printr-o cursă asigurată de Austrian Airlines. Cea mai mare creştere de trafic s-a observat între 2015 şi 2016, când de la aproape 400.000 de călători s-a ajuns la peste 880.000, la finalul anului trecut.
Citeste mai mult: adev.ro/omr2tk
Tags iasi

Imparte acest articol