Ambasada României în Italia: Vizita la comunitatea românească din Bologna


14729363_1362018943870102_9222069784314821209_n

 La 16 octombrie 2016 ambasadorul României în Italia, George Bologan, alături de consulul general al României la Bologna, Eugen Șerbănescu, au răspuns invitației pr. Marinel Mureșan de a vizita comunitatea românească greco-catolică din Bologna.

La sfârșitul slujbei, șeful misiunii diplomatice a României în Italia a subliniat importanța implicării bisericii în conservarea valorilor culturale românești și în clădirea unui element de unitate spirituală în cadrul comunității. Referindu-se la modul în care este interpretat patriotismul, G Bologan a menționat că ”pe lângă sentimentul emoțional al intonării imnului național sau al respectului față de drapel sau susținerii echipelor sportive care reprezintă țara în competiții internaționale, este necesar să dovedim un puternic sentiment de responsabilitate față de afirmarea elementului estetic și cultural și nu în ultimul rând al demnității de neam în fiecare zi și în fiecare familie”. De asemenea, ambasadorul a accentuat rolul dialogului între societatea civilă și autoritățile statului român, pentru a construi o coeziune și un sentiment de solidaritate în ceea ce privește cea mai mare comunitate românească din diaspora.

La rândul său, preotul Marinel Mureșan a ținut să evidențieze excelenta colaborare cu oficiul consular de la Bologna și a menționat disponibilitatea bisericii de a participa activ la demararea unor proiecte culturale care au la bază păstrarea identității românești.

A doua parte a zilei a fost marcată de un eveniment cultural, al cărui protagonist a fost consulul general la Bologna, Eugen Șerbănescu, în calitate de autor al piesei de teatru „Ricatto” (în traducere „Șantaj”).

Opera dramatică a fost pusă în scenă la teatrul Alemanni din Bologna, în prezența ambasadorului George Bologan, a altor diplomați români, a regizorului Dominic Dembinski și a unui public numeros care a aplaudat această colaborare italo-română. În avanpremiera de gală a reprezentației care s-a ținut pe 14 octombrie, a fost prezent inclusiv primarul orașului Bologna, Virginio Merola. Piesa scrisă de către Eugen Șerbănescu are la baza relația dintre societatea occidentală și cea a Europei de Est, și reprezintă un succes de conlucrare și de schimb cultural între Italia și România.

În seara zilei de 16 octombrie ambasadorul G. Bologan și consulul general E. Șerbănescu au vizitat parohia ortodoxă din Bologna Vest – Casalecchio di Reno, pr. Trandafir Vid, unde a avut loc un moment de socializare cu membrii din comunitate.

Ambasada României în Italia / Ambasciata di Romania in Italia

Imparte acest articol