Ambasada României în Japonia : „Ziua internaționala Iei românești” Nishi-Azabu Minato-ku, Tokyo


romania_japonia_57568800-1

Cu ocazia “Zilei internaționale a iei românești”, la 24 iunie 2016, la Ambasada României va avea loc o Expoziție de costume populare, iar de la ora 17:00, se va vernisa și Expoziția de grafică și fotografii a copiilor și tinerilor români cu tema: ”România rurală. Peisaj. Cultură. Tradiții”, organizată în cooperare cu Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport” din România, reprezentată de doamna preşedinte Oana Siclovan.

În cadrul ceremoniei va lua cuvântul şi Ambasadorul României, E.S. dr. Radu Şerban.
Participanții vor putea admira expoziția degustând și un pahar de vin românesc.

Vă așteptăm cu drag!

 

Expoziția de costume poate fi vizitată în data de 24 iunie, între orele 9:00 ~ 13:00 / 14:00~17:00.
Expoziția de grafică și fotografii va putea fi vizitată în perioada 24 iunie – 13 iulie (cu excepția zilelor de week-end) între orele 9:00 ~ 13:00 / 14:00~17:00.
Adresa: 3-16-19 Nishi Azabu, Minato-ku, Tokyo, 106-0031

Participarea este liberă.
Vă rugăm să aveți asupra dvs. un act de identitate cu fotografie.

 

Ambasada României în Japonia

Imparte acest articol