Asociația Femeilor Românce din Italia (A.D.R.I.) s-a alăturat campaniei ‘Copiii rămași în urmă, copiii noștri’, inițiată de către Comunitatea Românilor din Belgia RomBel, potrivit unui comunicat de presă al asociației, transmis de AGERPRES.

Această campanie continuă și completează inițiativele A.D.R.I. cu privire la prevenirea și diminuarea efectelor negative ale migrației economice asupra familiei, a riscurilor la care sunt expuse persoanele singure și a sensibilizării factorilor de decizie la nivel european și național în privința susținerii coeziunii familiale.

‘Având în vedere Convenția internațională a ONU privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, întrucât libera circulație a lucrătorilor este benefică pentru economiile tuturor statelor membre și oferă angajaților europeni șansa unei dezvoltări economice și personale, o atenție deosebită ar trebui acordată efectelor secundare nedorite ale mobilității, printre care se numără situația precară în care trebuie să trăiască copiii rămași în urmă, informația săracă și lipsa unei rețele de susținere a familiei și a rolului genitorial la distanță’, se menționează în comunicatul citat.

A.D.R.I. solicită Comisiei Europene să întreprindă un studiu de evaluare a dimensiunilor, la nivel european, al fenomenului reprezentat de copiii migranților care sunt lăsați în țara de origine, să întreprindă o strategie europeană privind combaterea sărăciei în zonele mai puțin dezvoltate și în curs de dezvoltare și să ia în calcul posibilitatea stabilirii unui fond european de reîntoarcere asistată a părinților care vor să revină voluntar în țara de origine prin facilitarea reinserției acestora pe piața muncii în cadrul Fondului de Garantare pentru Copii.

De asemenea, României i se cere să stabilească o hartă a zonelor de plecare a părinților și o măsurare a gradului de implementare a fondurilor de dezvoltare regională ori agricole din zonele problematice, să intervină activ prin implementarea fondurilor europene și implicarea organizațiilor non-guvernamentale în programe de facilitare a comunicării gratuite atât între membrii de familie, cât și între școală și părinți și să deschidă o consultare publică a partenerilor sociali și a societății civile atât din țară, cât și din străinătate pentru stabilirea unei strategii reale, pe termen scurt și lung, de combatere a sărăciei, cauza principală a mobilității forței de muncă, se mai arată în comunicatul A.D.R.I.