Au început să apară în Italia din ce în ce mai mulţi preoţi “necanonici”, adică nerecunoscuţi de biserica ortodoxă română şi de celelalte biserici ortodoxe canonice, care fac prozelitism în rândul românilor, fără să-i avertizeze că sunt impostori. Soluţia e simplă: verificaţi pe site-ul Episcopiei ortodoxe române dacă respectivul preot este sub ascultarea canonică.
Am încercat să aflăm ce risc prezintă aceşti preoţi pentru biserica tradiţională şi pentru enoriaşi şi am stat de vorbă cu un preot din cadrul Episcopiei Italiei, care a dorit să rămână anonim.
Părinte, explicaţi cititorilor noştri ce este un preot noncanonic şi de ce ortodocşii din Italia ar trebui să-i ocolească?
«Pentru a înţelege mai bine canonicitatea sau necanonicitatea unui preot, episcop, biserici etc. trebuie să fie bine înţelese unele aspecte legate de Biserica Ortodoxă în general.
Vorbim de Biserica Ortodoxă ca întreg. Deşi se vorbeşte de Biserica Ortodoxă a României, Greciei, Rusiei etc. avem oricum, mereu, Biserica Ortodoxă ca un singur organism. În momentul în care o Biserică locală sau un grup de ierarhi (din diferite motive) se desprinde din acest întreg şi funcţionează separat, paralel sau autonom, Comuniunea, Sobornicitatea sau Sinodalitatea Bisericii desprinse suferă o ruptură. Şi aici intervine primul aspect al necanonicităţii: lipsa comuniunii.
În Biserică, ca Trup al lui Hristos, nu pot exista organisme autonome, desprinse din întreg, fără riscul de a se „virusa” (sau a virusa). Există, concret, riscul căderii din dreapta credinţă mărturisită la fel de toţi creştinii ortodocşi, riscul de a se crede superiori Bisericii din care s-au desprins, sau, mai rău, de a judeca şi critica, mereu, derapajele apărute într-o Biserică mai mare (şi, deci, cu mai multe posibilăţi de a avea şi „uscături”).
Astfel, ruptura se poate adânci şi mai rău. Se poate pierde din vedere că scopul ar trebui să fie acela de „a fi cu toţii una” în Hristos şi nu altul. Din păcate (valabil pentru necanonici, dar şi pentru unii canonici, bineînţeles) se poate uita, relativ uşor, acest aspect şi că, mai ales, „noi suntem cu judecăţile, dar numai Dumnezeu cu Judecata”. Interesul ar trebui să fie o bună păstorire a turmei, o bună informare şi, mai ales, ca preoţi, o mare grijă în a aduna turma şi nu a o împrăştia.
Al doilea aspect ţine, concret, de viaţa preotului, de modul în care acesta se raportează la Biserică ca întreg (urmarea lui Hristos ca şi Cap al acesteia şi slujrea oamenilor, Biserica cea văzută). Mă explic.
Poţi fi preot într-o Biserică Canonică, dar necanonic prin fapte. Un preot pus pe căpătuială, beţiv, curvar etc. dacă nu încetează, devine necanonic. Cuvântul „canon”, defapt, înseamnă şi îndreptar. Când apar astfel de cazuri, până la „revenirea la normal”, episcopul locului are datoria de a interveni prin diferite „pedepse” luate din Canoane (hotărârile disciplinare) ale Bisericii, cea de care se vorbeşte cel mai des fiind caterisirea (adică oprirea de la slujirea Tainelor şi a Sfintei Liturghii). Aici, marea responsabilitate a episcopului stă în a analiza cu atenţie faptele şi a hotărî, în funcţie de gravitate, pedeapsa.
Pentru a evita (pe cât omeneşte posibil) greşelile sau, mai grav, abuzurile, în cadrul fiecărei episcopii, există un Consistoriu sau aşa zisul „tribunal bisericesc”. Acest „tribunal” are printre membri cunoscători ai dreptului canonic, a moralei creştine etc. şi atribuţia de a colabora şi sprijini episcopul în luarea acestui fel de decizii şi nu numai.
De ce să evităm „necanonicii”? Principalul motiv ar trebui să fie dorinţa de a nu ne rupe de Biserica mamă. Sfătuiesc pe credincioşii din Italia (şi e universal valabil) să se informeze bine, mai ales dacă cauza (principală, dealtfel) căutării prin alte staule este nemulţumirea faţă de popriul preot paroh (din motive diverse şi, nu rareori, complexe).
E bine ca alternativele să fie căutate, întâi, în propria Biserică. Garantez că cine caută, găseşte. Bineînţeles, de multe ori, „riscul” cel mai mare este renunţarea la comoditatea proprie pentru că preotul căutat poate fi mai departe, nu chiar după primul colţ. Partea frumoasă este că nu te poate opri nimeni să cauţi. Intră pe site-ul Episcopiei române în Italia sau ia un calendar agendă cu toate parohiile româneşti din Italia şi … cu Dumnezeu înainte!»
Există pedepse penale pentru această înşelătorie?
«Nu prea, pentru că nu există fapte ce pot fi încadrate în Codurile de procedură civilă sau penală. Şi, apoi, în treburile ce privesc Biserica există o anumită autonomie a Acesteia pentru că statul nu prea are competenţele şi mecanismele necesare cu care să poată interveni.»
Ce trebuie să facă un credincios ortodox care şi-a botezat copilul la un asemenea “preot”?
«Acum o să îmi dau cu părerea şi atât. Pentru a avea certitudinea că nu greşeşte e bine ca, credinciosul, să stea de vorbă cu un preot canonic care, la rândul lui îl poate întreba direct pe PS. Siluan. Oricum, în virtutea preoţiei universale (care prevede slujirea şi mărturisirea ca datorie a fiecăruia) primită la Botez, fiecare creştin poate boteza în caz de urgenţă. Deci, până la urmă, cred că poate fi considerat un botez de urgenţă. Aşa că, cu prima ocazie, copilaşul ar trebui uns cu Sfântul şi Marele Mir şi împărtăşit în propria Biserică. »
Aţi întâlniti români care au trecut prin asemenea experienţe?
«Da, am întâlnit. Şi voi mai întâlni, cu siguranţă.»
Cum ar putea pe viitor să fie demascaţi aceşti impostori? Cum pot fi recunoscuţi?
«Să-i recunoşti e simplu: De obicei critică, se plâng. Toţi ceilalţi sunt răi, hoţi, corupţi, proşti etc. De obicei pozează în victime ale sistemului obtuz şi retardat, înapoiat, refractar la nou etc. Oricum, mereu se plâng că cineva, cândva, undeva i-a nedreptăţit. Oameni fiind ar putea fi şi asta dar… testul final este cum se manifestă, cum trăiesc. Invită-i la masă (sau opreşte-te cu ei dacă ai ocazia), vezi cum mănâncă, ce şi, mai ales, cât; au cruci şi cruciuliţe, fesuri şi bărbi că îţi par decupaţi din vreo icoană? Au mereu dreptate (ei ştiu mai bine), nu prea iubesc să fie contrazişi şi emit păreri cu iz de dogmă? Stai alla larga!
Chiar dacă par modeşti, pioşi, “aproape sfinţi”, faptul că par scoşi ca din cutie, că fac tot ce pot ca să atragă atenţia tocmai asupra modestiei şi bunătăţii lor etc. ar trebui să pună pe gânduri. În general, cu un pic de rabdare şi ochii larg deschişi, impostorii se dau de gol. Oricât de buni actori ar fi, nu pot juca teatru tot timpul. Din păcate e valabil şi pentru impostorii “canonici”. Aici, canonici sau nu, impostorii sunt egali. Garantat.»
sursa: gazetaromaneasca.com