BVB a lansat manualul de bursă și investiții, destinat liceenilor din 47 de localități


entrepreneur-1428452_640

Bursa de Valori București (BVB) și Junior Achievement România (JA) au relansat manualul școlar „Bursa și Investițiile”, urmând ca peste 5.000 de elevi de liceu să învețe despre piața de capital, mecanismele bursei și diferite tipuri de investiții.

Credem că acest manual le va da elevilor cunoștința, dar și înțelegerea asupra mecanismelor pieței de capital

a declarat Ludwik Sobolewski, directorul executiv al Bursei de Valori București.

Peste 3.700 de elevi din mai mult de 77 de licee din 47 de localități vor studia materia „Bursa și Investițiile”, fie ca disciplină opțională, oră de dirigenție și consiliere sau extracurricular. Manualul are șase capitole care tratează teme precum rolul bursei în economie, ce înseamnă o investiție și care sunt primii pași, cum se realizează finanțarea prin piața de capital și cum se poate crea un portofoliu de investitor.

Avantajul acestei ore introduse în program este că va fi facilitată de consultanți voluntari.

Consultanți voluntari, reprezentanți ai societăților de investiții financiare, participă la programele noastre și oferă elevilor experiențe reale de învățare, informații recente despre evenimente care chiar se întâmplă în piață

explică Alexandru Petre, coordonator de proiecte al Junior Achievement România.

Spre deosebire de alte manuale, acesta este realizat integral de comunitatea de business, spune Ștefania Popp, director executiv al Junior Achievement România. La redactare a participat și economistul Băncii Transilvania, Andrei Rădulescu:

Este un proiect foarte important pentru viitorul pieței de capital din România, dar și pentru viitorul economiei, per ansamblu. Investiția în educație exprimă premise de ameliorare a fenomenului bursier pe termen mediu în România. Fără investiție în tineret, în educație, nu putem vorbi despre dezvoltare în viitor a pieței de capital.

La această lansare a manualului școlar au participat elevi și profesori de la Școala Superioră Comercială „Nicolae Kretzulescu”, unde va fi predată disciplina opțională „Bursa și Investițiile”.

Mi se pare o idee foarte bună, din mai multe motive. Tocmai am înțeles că sunt foarte puțini investitori pe piața de capital. În programa școlară există foarte puține informații legate de piața de capital și atunci, un astfel de program îi ajută să afle lucruri și să învețe. Înțeleg că au și un joc în care investesc virtual în acest program, ceea ce cred că e un început; încearcă să îi învețe ce înseamnă riscuri, ce înseamnă posibililtatea de a câștiga sau a pierde”,

susține Cătălin Hănțulie, profesor de discipline economice la Școala Superioră Comercială „Nicolae Kretzulescu”.

De asemenea, elevii sunt de părerea că o nouă materie în domeniul financiar îi poate ajuta să își îmbunătățească cunoștințele în domeniu. „Mi se pare foarte bună ideea, deoarece este un mod de a învăța foarte ușor și este destul de util elevilor de liceu. Manualul este foarte interactiv și nu cred că vom avea probleme în a învăța despre burse”, consideră Tudor Gomeajă, elev al Școlii „Nicole Kretzulescu”.

Lansarea manualului școlar se încadrează în celelalte proiecte derulate de BVB, sub umbrela „Fluent în Finanțe”.

Programele internaționale JA România sunt implementate în parteneriat cu Ministerul Educației. Junior Achievement România este o organizație non-profit, parte a Junior Achievement Worlwide, care derulează în școli programe de dezvoltare a abilităților pentru viață, educație antreprenorială, financiară și de orientare profesională, economică și educație pentru sănătate.

Sursa: Mediafax

Imparte acest articol