Un avocat a cerut măsuri împotriva cerșetorilor români de pe străzile orașului, pentru că sunt „dezgustători” și „obraznici”

Într-o scrisoare deschisă adresată Primăriei, avocatul Gaston Vogel scrie: „Aerul s-a umplut de duhoarea pe care o degajă zilnic grupurile de cerșetori dezgustători, obraznici, care, în virtutea prevederilor generoase ale Acordului Schengen, ajung în Luxemburg, fără niciun control, din îndepărtata Românie”. Vogel a cerut autorităților locale să combată mai eficient cerșetoria și să „asigure siguranța publică, liniștea și salubritatea orașului”, potrivit presei locale, citate de mediafax. ro

În replică, primarul orașului Luxemburg, Lydie Polfer, a explicat că se fac eforturi pentru combaterea cerșetoriei organizate și a criticat termenii folosiți de Vogel. „Țin să precizez că securitatea cetățenilor, liniștea publică și salubritatea rămân priorități absolute”, a precizat Lydie Polfer.


 

Reacția ambasadei

României Ambasada României în Luxemburg a reacționat și a denunțat o tentativă de generalizare și stigmatizare.

Ambasadoarea Roxana Iftimie a criticat atenția exagerată pe care presa o acordă Gaston Vogel, denunțând „discursul de ură” al acestuia. „Libertatea de exprimare este esențială. Cu toate aceastea, nu trebuie să conducă la promovarea, mai ales în spațiul public, a unui discurs de ură, îndreptat împotriva unor persoane sau comunități. (…) O generalizare de acest tip este cea prin care România este numită ca fiind țară de origine a tuturor persoanelor care cerșesc, descrise într-un mod discriminatoriu și nedemn”.

Iftimie a mai amintit că Europa se bazează pe o serie de valori comune, printre care dreptul la respectarea demnității cetățenilor.

Prejudecăți și stereotipuri

Cerșetoria sau delictele comise în țări occidentale de către imigranți est-europeni au atras, de multe ori, reacții exagerate din partea unor politicieni din Marea Britanie, Germania, Italia, Suedia sau Norvegia. Ei au generalizat situația, criticând toți românii și ignorând principii fundamentale ale UE.

 

sursa