CFR Călători oferă bilete la jumătate de preț pentru Valentine’s Day și Dragobete


dragobete

CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru zilele de 14 și 24 februarie 2017, în cadrul campaniei „IR Special/Oferta pentru 2”, informează, vineri, compania.

Potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători, reducerea de 50% din tariful biletului întreg este valabilă pentru călătoria la clasa 1 și a 2-a, se acordă la achiziționarea a două bilete pentru același tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din stațiile CFR.

„În gara vieții opresc multe trenuri. Doar unul este cel al dragostei. Și chiar dacă pare că acesta nu ne așteaptă, merită să alergăm după el’, a declarat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.

Oferta vizează anumite trenuri și nu se cumulează cu alte oferte. Tariful de rezervare a locului se achită integral, se arată în comunicat.

De asemenea, cuplurile de îndrăgostiți sunt așteptate în zilele de 14 și 24 februarie să oprească timpul în loc, imortalizând momente de iubire printr-o fotografie sau printr-o declarație la megafonul din Gara de Nord București. Fotografiile vor fi reunite în cadrul evenimentului Facebook „Iubește și călătorește!”.

CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

AGERPRES

Imparte acest articol