Cioloș: Ioan Gyuri Pascu și-a pus amprenta originalității asupra Grupului Divertis


dacian_ciolos

Premierul Dacian Cioloș a transmis luni condoleanțe familiei lui Ioan Gyuri Pascu, despre care spune că a fost un artist complet – actor creativ și muzician inspirat, om al cuvântului vorbit și scris, spontan și profund spiritual.

Mi-ar fi foarte greu să îmi imaginez astăzi momentul de cotitură al anilor 90 fără satira politică, umorul, subtilitatea și energia Grupului Divertis, asupra căruia Ioan Gyuri Pascu și-a pus amprenta originalității și sensibilității, cu curajul și dezinvoltura izvorâte din bunul simț și profunzimea cu care înțelegea vremurile. Talentul și popularitatea sa au crescut în timp și au devenit mai puternice prin ideile promovate, conturând un profil în care se regăsesc mulți din cei ai generației noastre. Ioan Gyuri Pascu a fost un artist complet – actor creativ și muzician inspirat, om al cuvântului vorbit și scris, spontan și profund spiritual – și astfel ne va rămâne în amintire. Condoleanțe familiei și prietenilor! Drum Bun, Gyuri

a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Ioan Gyuri Pascu a murit, luni dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct, potrivit coordonatorului SMURD București, Bogdan Oprița.

Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician şi actor, membru al grupului de umor Divertis. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie și în „Occident”– regizor Cristian Mungiu. A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke și Cadîr”, asigurând și coloana sonoră pentru unele din ele.

Sursa: mediafax

Imparte acest articol