Danemarca: Autoritățile au blocat intrarea a 3.000 de persoane pe la granița cu Germania după reluarea temporară a controalelor


Denmark-604190

Autoritățile daneze au blocat intrarea în țară a aproape 3.000 de persoane la granița cu Germania, după reintroducerea temporară a controalelor, la începutul anului trecut, a anunțat joi guvernul danez, transmite DPA.

Cea mai mare parte a acestora proveneau din țări din Orientul Mijlociu și Africa, îndeosebi Siria, Afganistan, Irak, Eritreea și Somalia, potrivit statisticilor realizate de poliția daneză. Motivele pentru care intrarea lor în Danemarca a fost oprită au fost lipsa vizelor sau a permiselor de ședere și deținerea de pașapoarte sau alte acte de identitate false.

„Acest lucru demonstrează necesitatea controalelor pe care le-am reintrodus”, a subliniat Inger Stojberg, ministrul danez pentru imigrație și integrare.

Ea a precizat că a fost oprit în mod justificat accesul „celor care călătoreau fără acte de identitate, fapt care sugerează că acum Danemarca are un control mult mai bun asupra celor care intră în țară”.

Perioada de restaurare a controalelor la graniță a fost prelungită de mai multe ori. Cel mai recent astfel de termen expiră în mai.

Danemarca, Austria, Germania, Norvegia și Suedia, care fac parte din spațiul Schengen de liberă circulație, au decis reluarea controalelor la frontierele interne ca răspuns la valul de refugiați din 2015, care a luat prin surprindere autoritățile.

mai mult la :  www.agerpres.ro

Tags danemarca

Imparte acest articol