Demonstrații împotriva rasismului în mai multe orașe din Finlanda


demonstratii impotriva rasismului Finlanda

Mii de persoane, inclusiv premierul Juha Sipila și un fost președinte, au participat sâmbătă la demonstrații împotriva rasismului și violențelor, organizate în mai multe orașe din Finlanda, transmite DPA.

Demonstrațiile, desfășurate sub sloganul „Ajunge!”, au fost organizate ca răspuns la un atac mortal care a avut loc la începutul lunii în capitala Helsinki asupra unui bărbat de 28 de ani care a protestat împotriva unui grup neonazist, a transmis postul finlandez de televiziune YLE.

Bărbatul a murit la 16 septembrie din cauza rănilor suferite, la aproape o săptămână după ce a fost implicat într-o altercație cu membri ai Mișcării Finlandeze de Rezistență.

El a fost lovit cu picioarele și a căzut cu capul de pământ după ce ar fi scuipat în fața unor membri ai grupului neonazist.

Un bărbat de 26 de ani, despre care poliția a spus că este un membru activ al grupului neonazist, a fost trimis la închisoare miercuri sub suspiciunea de ucidere din culpă.

Mai mulți politicieni de top, inclusiv prim-ministrul Juha Sipila, au condamnat incidentul, și au apărut apeluri pentru interzicerea organizațiilor rasiste și extremiste.

mai mult la : www.agerpres.ro

Imparte acest articol