Deputaţii au adoptat legea pentru aprobarea OUG 20 care prevede mai multe creşteri salariale


cresteri salariale

Deputaţii au adoptat luni după-amiază legea pentru aprobarea OUG 20 care prevede mai multe creşteri salariale pentru bugetari cu 184 de voturi „pentru”, un singur deputat refuzând să îşi exprime votul.

Comisiile reunite de buget şi muncă din Camera Deputaților au aprobat săptămâna trecută majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, amendamentul fiind votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând.

Totodată, deputații din comisiile menționate au mai aprobat și plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Ei au introdus în lege și alte categorii de beneficiari. Astfel, în sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, în urma unui amendament propus de preşedintele Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, Anton Hadăr. Comisiile reunite au decis şi ca majorarea salarială de 15% să se aplice şi personalului din inspectoratele şcolare, fiind inclus personalul administrativ.

Totodată, deputaţii au votat un alt amendament prin care cercetătorii sunt asimilaţi din punct de vedere salarial cu gradele didactice, iar consilierii juridici din învăţământ vor fi trecuţi în categoria personalului didactic auxiliar, cu drepturile aferente.

La funcţiile de conducere în didactic auxiliar au fost eliminate restricţiile de ocupare, putând fi ocupate atât de informaticieni, cât şi de ingineri şi de alte categorii. Deputaţii au făcut şi corecţii la grile, fiind corelate categorii salariale de personal cu studii medii cu cele cu studii superioare, unde s-au constatat ”inechităţi”.

Sursa: Mediafax

Imparte acest articol