Anul 1880 a însemnat fondarea instituției Căilor Ferate Române, acest eveniment istoric marcând și o răscruce pentru domeniul feroviar din țara noastră. La 11 aprilie 1880, a luat ființă primul organism de conducere centralizată a acestui domeniu de activitate.
Prin legea pentru răscumpărarea de către statul român a liniilor aparținând Societății Acționarilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 29 ianuarie 1880, statul trebuia să preia, până la 1 mai 1880, administrarea și exploatarea ”drumului de fier”, în acest scop fiind creată ”Direcțiunea Princiară a Căilor Ferate Române”. Pe baza acestei legi, la 11/23 aprilie 1880, a fost promulgat Decretul Princiar nr. 1 248, prin care se înființa respectiva direcțiune.
Începuturile căilor ferate de pe teritoriul României datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. La 31 octombrie 1846, Cancelaria de la Viena a aprobat planul de construire în Banat, provincie a Imperiului habsburgic, a unei căi ferate cu tracțiune cabalină, pe care urma să se transporte cărbunele de la Anina la Oravița.
În aceeași perioadă, a fost aprobată construirea unei căi ferate normale de la Oravița până în portul Baziaș, de la Dunăre. Conform consemnărilor din volumul ”File de istorie feroviară”, publicat de CFR, prima cale ferată construită pe teritoriul României, linia Oravița-Baziaș a fost inaugurată la 20 august 1854. Avea o lungime de 62,5 kilometri și era folosită doar pentru transportul cărbunelui. Preluată la 12 ianuarie 1855 de o societate a Căilor Ferate Austriece (St.E.G.), după unele îmbunătățiri, la 1 noiembrie 1856, a fost deschisă și pentru transportul călătorilor.
Prima linie ferată montană de pe teritoriul României, între orașele Oravița și Anina, supranumită și Semmering-ul Banațean (jud. Caras-Severin) — Monument istoric încadrat în grupa valorica ‘A’
Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES
În Principatele Române, în perioada 1864-1880, a început construcția de drumuri de fier, prin intermediul unor concesiuni străine: Barkley, Strousberg și Offenheim. Potrivit CFR, la 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei București — Giurgiu, aceasta fiind deschisă pentru trafic la 26 august 1869. ”A fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp”, mai consemnează istoria CFR.
În septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcția unei linii de la Vârciorova până la Roman (915 km), care să trecă prin Pitești, București, Buzău, Brăila, Galați și Tecuci. Primul tronson al liniei: Pitești — București — Galați — Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova — Pitești, la 9 mai 1878. Această linie a reprezentat o parte importantă a infrastructurii feroviare, realizând legătura între extremitățile țării și trecând prin orașe importante ale Regatului României.
Trenuri de epocă recondiționate, la lansarea oficială a ofertei comerciale în domeniul turismului feroviar al Societății Feroviare de Turism SA (2004)
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES
La 10 septembrie 1868, s-a pus piatra fundamentală a Gării de Nord din București, iar la 27 decembrie 1870 s-a deschis provizoriu linia București-Buzău-Brăila-Galați-Tecuci-Roman, construită de consorțiul german Strousberg. În primăvara anului 1871, o parte a liniei a fost distrusă de ploi, ceea ce a dus la întreruperea circulației. În consecință, Guvernul Român a refuzat ”plata cuponului pe ianuarie 1871”, compania Strousberg fiind înlocuită cu ”Noua Societate a Acționarilor CFR”.
Șantierul căii ferate Bumbești-Livezeni (1948)
Foto: (c) RADOR / Arhiva AGERPRES
La finele anului 1879, liniile de cale ferată însumau în Muntenia, Moldova și Dobrogea 1.377,5 kilometri (aparținând la șapte concesiuni străine), în Transilvania și Banat 1.656 kilometri, iar în Bucovina 41 kilometri.
În decembrie 1879 și ianuarie 1880, Parlamentul a votat răscumpărarea liniilor construite și administrate de consorțiul Strousberg și, apoi, de ”Noua Societate a Acționarilor CFR”, și astfel a luat ființă la 11/23 aprilie 1880 prima direcție a CFR, constituită de inginerii Kalinderu, Eugeniu Stătescu și Șt. I. Fălcoianu.
Notele incluse în capitolul ”Anul 1879”, din cartea ”Bucureștii de altădată: 1878-1884” (vol. II), de Constantin Bacalbașa, evocă evenimentele devenite istorie: ”După aprobarea de către Senat, într-o formă amendată, a legii pentru răscumpărarea căilor ferate aparținând Societății acționarilor, Adunarea Deputaților a trebuit să reia discuțiile asupra legii pe care o acceptase în noiembrie 1879. Opoziția, prin intervențiile (domnilor) Gh. Mârzescu, Al. Lahovary și N. Blaremberg, și-a exprimat totodată dezacordul cu amânarea mutării sediului la București. În aceste condiții, Vasile Boerescu, în numele majorității guvernamentale, a atras atenția, în ședința Camerei din 14/26 ianuarie 1880, asupra importanței pe care state străine o acordau acestei legi, precum și asupra necesității vitale a naționalizării sistemului de căi ferate din România”.
Legea a fost adoptată ”cu greutate”, în esență stabilind că Societatea acționarilor ceda ”definitiv și fără restricțiune” guvernului român exploatarea și administrarea căilor sale ferate cu ”toată gestiunea întreprinderii sociale”. Generalul inginer Ștefan Kalinderu (1835-1905) a fost primul conducător al Direcțiunii Princiare a Căilor Ferate Române și a deținut funcția de director general al acesteia de la 11 aprilie 1880 până la 15 aprilie 1883.
agerpres.ro