Suferă baba la frumuseţe, spune o zicală din bătrâni. Iar de la vorbă la faptă e doar un pas, pe care l-a făcut, se pare, şi Elena Băsescu. Ca să scape de riduri şi coşuri, aceasta ar fi apelat la un tratament facial extrem de dureros. Medicul estetician Călin Doboş spune că ar fi vorba despre peeling chimic.

Orice femeie visează să aibă un ten perfect, ca de bebeluş. Iar în cazul în care nu se poate lăuda cu aşa ceva, încearcă fel de fel de tratamente. Multe dintre ele traumatizante. Elena Băsescu (35 de ani) a apărut, sâmbătă, la înmormântarea bunicului său, singură, fără soţ, şi cu o faţă schimonosită.

Medicul estetician Călin Doboş e de părere că nu doar suferinţa şi-a pus amprenta asupra chipului EBei, ci şi un tratament dureros de înfrumuseţare.

“Pomeţii par modificaţi, dar nu-mi dau seama dacă şi-a injectat ceva sau poate şi-a făcut un lifting. Dar, să nu uităm că omul când plânge şi nu doarme poate arăta şi aşa. Cu siguranţă poate fi vorba şi de o sursă de inflamaţie după un peeling chimic. Un peeling profund poate crea edem de acest gen şi o coloraţie aşa cum se poate vedea în poză. În plus, atunci când este făcut pe perioada verii, odată cu expunerea la soare, poate să creeze o discromie ca aceasta. Nu trebuie să excludem nici plasma gravidică – pătarea feţei după sarcină”, a declarat, pentru Click!, Doboş.

Peelingul chimic e o metodă de întinerire facială care presupune exfolierea epidermei în profunzime cu ajutorul unei substanţe chimice, care îndepărtează celulele moarte şi sti­mulează regenerarea ce­lulară.

Practic, faţa e arsă şi se reface abia după ce rănile formează o coajă şi cade. Pentru asta e nevoie de două săptămâni de stat în casă cu bandaj pe faţă. După o astfel de metodă, dispar ridurile, coşurile, dar şi cicatricile. Un peeling chimic costă între 150 şi 200 €.

A slăbit după naştere 25 de kilograme

15 iunie. EBa a afișat o siluetă de vis, ca-n vremurile când urca pe podiumurile de modă

Elena Băsescu este extrem de interesată de cum arată. După două sarcini şi zeci de critici la adresa siluetei sale, fiica lui Traian Băsescu s-a pus serios pe slăbit. Bruneta arată senzaţional, deşi a luat proporţii cât timp a fost gravidă: nu mai puţin de 30 de kilograme.

27 ianuarie. Cu câteva zile înainte să nască, pe Elena atârnau 30 kg în plus

În doar cinci luni de la naştere, Elena a “topit” aproape 25 de kilograme.

În doar cinci luni de la naştere, Elena a “topit” aproape 25 de kilograme. Fotoreporterii au surprins-o  în iunie, în timp ce intra la un salon de înfumuseţare din Capitală, pe care-l frecventează de ani de zile şi care este renumit pentru tratamentele de slăbire. EBa are doi copii: pe Sofia, de doi ani, şi pe Traian, care are aproape şase luni.

obiectiv-romania.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *