Expunerea băncilor s-a redus în primul semestru cu circa 2 mld. euro, în principal pe termen lung


bancnote euro

Datoria externă a băncilor a scăzut cu aproape 50% comparativ cu vârful din decembrie 2008.

Datoria externă a băncilor – care include liniile de finanţare acordate de acţionarii străini filialelor locale pe termen scurt şi lung – a continuat tendinţa descendentă în primul semestru din 2016, reducându-se cu aproape 2 mld. euro faţă de sfârşitul anului trecut, până la 13 mld. euro. Scăderea comparativ cu nivelul din iunie 2015 a fost de 2,3 mld. euro.

Datoria externă pe termen scurt a fost principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârşitul anului 2008.

Datoria externă totală a făcut anul trecut un pas înapoi după creşterea înregistrat? în anii de criză, coborând spre 90,9 mld. euro. în primăvara anului 2013, datoria externă depăşise pragul de 100 mld. euro. Reducerea datoriei externe a venit pe fondul ajustărilor din sectorul privat, care şi-a pl?tit datoriile, dar şi ca o consecinţă a diminuării deficitului bugetar şi a rambursării unor sume importante din împrumutul uriaş luat de stat de la finanţatorii externi în 2009, sumele îmrprumutate de la FMI fiind rambursate integral.

Sursa: zf.ro

Imparte acest articol