Facturile, o povară tot mai mare: Ce riscă românii care nu își plătesc dările în 45 de zile


bani-caldura-subventie.gif

Parlamentarii fac un „cadou” amar românilor în prag de Sărbători. De sâmbătă, facturile de căldură şi gunoi devin titluri executorii. Astfel că dacă nu sunt plătite în 45 de zile, companiile de utilităţi pot trece la executarea silită, mai ales în cazul celor care locuiesc la casă, informează știrileprotv.ro.

Aleşii au modificat recent legea, astfel că facturile pentru servicii precum apa, gunoiul, canalizarea sau căldura trebuie plătite în 15 zile calendaristice faţă de o lună cât era până acum. În caz contrar, încep să curgă penalităţile.

Potrivit noii legi, „factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu”.
Iar dacă se ajunge la executarea silită, tot oamenii trebuie să achite şi onorariile de cel puţin câteva sute de lei, ale executorilor, spun avocaţii.

„Acolo va aparea aberația jurudică pentru că ne vom putea trezi pentru o factură de câțiva lei, 20-50 de lei, că vom avea un onorariu de executare silită ce poate ajunge chiar și la 500 de lei, sigur în funcție de suma executată”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

mai mult la : www.b1.ro

Imparte acest articol