Ilan Laufer: Mulți români care sunt în străinătate doresc să se întoarcă în țară cu ocazia „Start-up Nation”


Start-up-Nation-650x435

Secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Ilan Laufer a declarat joi, la Târgu-Jiu, că există foarte mulți români care sunt în străinătate și doresc să se întoarcă în țară cu ocazia programului „Start-up Nation”.

El a menționat că până acum programul a fost prezentat în peste 30 de județe, iar valoarea fondurilor pentru anul acesta este de 380 de milioane de euro.

Totodată, Laufer a afirmat că prin acest program vor fi create circa 17.000 de locuri de muncă anual.

„Principala direcție a programului este stimularea înființării de noi societăți comerciale în România, are un rol educativ. (…) Scopul programului este să finanțeze 10.000 de noi societăți anual. El va fi derulat pentru o perioadă de patru ani de zile. (…) Valoarea grantului este de 200.000 de lei, este suma maximă care poate fi accesată, sunt fonduri nerambursabile. Există foarte mulți români care sunt în străinătate și doresc să se întoarcă în țară cu ocazia programului ‘Start-up Nation’ și sunt foarte mulți tineri din țară și mă bucur foarte mult și sper cât mai mulți dintre dumneavoastră să aplicați, că 10.000 de finanțări sunt multe”, a precizat Ilan Laufer, la sesiunea de promovare a programului.

Programul „Start-up Nation Romania” a fost aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii și se adresează tinerilor cetățeni români, cu vârsta minimă de 18 ani, care vor să își înființeze o companie și care vor fi motivați să rămână în țară și să desfășoare activități de antreprenoriat.

Programul „Start-up Nation Romania” are ca obiectiv principal stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și facilitarea accesului acestora la finanțare.

La prezentarea proiectului au participat autorități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice, secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Adrian Mlădinoiu, dar și tineri.

AGERPRES

Imparte acest articol