Vorba multă, sărăcia omului. Cel mai bine, însă, este să fii pus pe fapte mari. Sau, măcar pe o faptă mare sau cel puţin pe fapte mici, dar mai multe, cum este şi cazul unui român (sau bulgar!?) care, aflat în UK, efectiv nu s-a putut abţine să nu comită infracţiune după infracţiune, astfel încât, la mai puţin de o oră de la eliberarea din arest, să ajungă să fie reţinut din nou de poliţie pentru abateri proaspete.

Personajul principal din această poveste este unul misterios. Pe nume Annis Ghafoor, tânărul de 24 de ani este român, conform Daily Express, respectiv bulgar, potrivit BBC, deşi numele lui trage mai degrabă către părţile Pakistanului, Indiei sau Afganistanului, putând fi, bineînţeles, cetăţean al României sau Bulgariei.

Ei bine, românul (sau bulgarul) fusese arestat anul trecut, pe 5 noiembrie, fiind suspectat de furt. Totuşi, poliţia l-a eliberat imediat, după ce a aflat că primăria din Cornwall îi cumpărase acestuia un bilet de autocar către România (sau Bulgaria) pentru a doua zi. Conform Daily Express, tânărul îşi pierduse locul de muncă la o fabrică de procesare a cărnii şi, pentru că s-a stabilit că avea probleme psihice, i-au asigurat acestuia transportul către ţara de origine.

Ghafoor n-a mai avut ocazia însă să părăsească Marea Britanie, pentru că imediat ce poliţia l-a eliberat, acesta a comis, pe rând, următoarele abateri mai mult sau mai puţin grave.

În primă fază, a intrat în biserica Wesleyan din Camborne şi a furat un dosar cu partituri. Apoi, i-a smuls din braţe poşeta şi o geantă de cumpărături pensionarei Michaela Locke, care se întorcea acasă de la o sesiune de bingo.

 

citeste mai multe pe: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *