Isărescu despre consumul din import: „Dacă mai stimulăm cererea, vom crea locuri de muncă doar în străinătate”

mugur-isarescu

Economia României creşte deja peste potenţial pe bază de consum şi, în cazul în care acesta este stimulat suplimentar, nu se vor crea locuri de muncă decât în străinătate, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isărescu.

„Nu suntem în deflaţie“ „Considerăm în continuare că în România nu suntem în deflaţie. Cum să fim în deflaţie, când avem o creştere a vânzărilor cu 20% şi o creştere de venituri cu 10%?“, a menţionat şeful BNR. Banca Naţională prognozează o inflaţie de -0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunţată în luna mai a acestui an, de +0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei. Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflaţie de 2%, de asemenea în scădere faţă de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%.

Sursa: adevarul.ro

Imparte acest articol