În Italia, se derulează proiectul Agrodiaspora


agrodiaspora

Proiectul AGRODIASPORA, lansat ieri, în Italia, va fi prezentat şi în alte ţări cu mari comunităţi de români. La sesiunile de informare privind posibilităţile de accesare a fondurilor europene în domeniul agriculturii de la Milano şi Roma, va asista şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Dan Stoenescu: „Este o iniţiativă care vine ca raspuns solicitărilor românilor din diaspora. Mulţi români din Italia, din Spania, din Grecia, din Portugalia, din Marea Britanie, Irlanda doresc să afle mai multe despre oportunităţile de investiţii în România din domeniul agriculturii şi, practic, prin această iniţiativă, pe care o avem împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dorim să le prezentăm oportunităţile. Este important ca noi să ştim care sunt problemele cu care se confruntă românii în acest domeniu, pentru a veni cu soluţiile adecvate„.

La Torino trăiesc cu rezidenţă 56.000 de români, iar în întreaga provincie 100.000, la Milano – 13.000, iar în provincie 44.500, în vreme ce la Roma au rezidenţă 88.400 de cetăţeni români din cei 176.000 din întreaga provincie. Acestea au fost motivele pentru care autorităţile de la Bucureşti au demarat programul AGRODIASPORA în cele trei zone.

 

Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni: „Domeniul agricol este un domeniu prioritar şi este o primă iniţiativă a Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Desigur, în funcţie de solicitările românilor din străinătate, vom veni şi cu alte iniţiative, care să îi aducă pe români mai aproape de România. În acest sens, chiar în această toamnă, vom colabora cu mediul de afaceri din ţară, dar şi cu mediul de afaceri românesc din străinătate, pentru a organiza un summit business diaspora, în care vom invita în ţară cei mai importanţi oameni de afaceri români din străinătate, pentru a intra în contact cu oameni de afaceri din România şi cu autorităţile centrale şi locale. Sunt doar câteva dintre iniţiativele în premieră, pe care şi le propune Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, iniţiativă care vine în sprijinul românilor din străinătate, dar şi în sprijinul românilor din ţară, pentru că, practic, noi considerăm că diaspora este un partener de dezvoltare pentru România„.

sursa : http://www.romania-actualitati.ro/in_italia_se_deruleaza_proiectul_agrodiaspora-90883

Tags Italia

Imparte acest articol