La noi pacientul e rege, spune o româncă din Germania


romanca doctor in germania

La noi pacientul e rege, spune o româncă din Germania, asistent medical social la Crucea Roșie. Ea povestește cum a avut un șoc într-un spital din Tg Jiu, unde mama ei a fost operată anul trecut: „Asistentele nu își dezinfectau mâinile când schimbau pansamentele, iar bandajele erau aduse cu un cărucior ruginit, care îmi amintea de o scenă din filmele de război”. Mama ei s-a stins la câteva săptămâni, din cauza unei infecții nosocomiale.

Liliana Mazeck locuiește în Germania din 1992, când a emigrat cu familia. Are dublă cetățenie și locuiește în Nürnberg, unde lucrează la Crucea Roșie germană, ca asistentă medicală la serviciul de tratament ambulatoriu. A studiat 3 ani la Academia Hans Weinberg, unde și-a luat cu brio certificatul de asistentă. Am rugat-o pe Liliana să ne povestească mai multe despre munca ei și despre cum sunt îngrijiți pacienții în Germania. Ea spune că diferențele dintre spitalele din România și cele din Germania sunt mari – nu doar de dotări și utilități, dar mai ales de mentalități:

„Nemții sunt foarte tipicari. Trebuie să fii ca ei, să le respecți programul, să le vorbești limba (sunt foarte multe dialecte). Integrarea n-o faci venind la muncă, ci învățând aici, trăind alături de ei. De 8 ani lucrez la Crucea Roșie germană, serviciul de îngrijire ambulatoriu. Tratez în jur de 40-50 de pacienți pe zi. Mă deplasez la fiecare acasă, cu mașina firmei, adesea îmi sfârșesc munca spre 11 -12 noaptea. Primim pe fax instrucțiunile de tratament, starea pacientului, dacă suferă de incontinență, dacă se poate alimenta singur sau trebuie hrănit enteral sau parenteral, etc. Dacă pacientul are aparținători sau familia poate să-l îngrijească, noi verificăm totul. Dacă nu, preluăm atât îngrijirea medicală, cât și socială. Fiecare gest pe care îl fac este plătit de asigurările de sănătate sau sociale, din fondul medical sau de îngrijire – indiferent dacă îi măsor zahărul, îi fac injecțiile, tratamentul, îl ajut să mănânce sau îi schimb pansamentele.

 

Gradul de handicap al pacientului e stabilit de departamentul medical al casei de asigurări, care stabilește și de câte ore pe zi are nevoie fiecare pentru îngrijire. Exigența e destul de mare, nu ca în România, unde mulți sunt pensionați de boală sau primesc ajutor de handicap, iar ei sunt la muncă în grădină sau vând legume și fructe în piață. Iar alții, care sunt cu adevărat bolnavi sau au un grad mare de handicap sunt complet neglijați. În România, aceștia din urmă o duc foarte greu.

La noi, pacientul e rege. Toți sunt tratați cu aceeași atenție, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, bolnavi cronic sau cu handicap – sunt îngrijiți și spălați de asistente, nu de femeia de serviciu, ca în România. Și acolo există Crucea Roșie, dar din ce am văzut eu la tv – nu au acest serviciu la domiciliu, ci doar duc ajutoare de Sărbători. Crucea Alb Galbenă oferă în România acest tip de asistență, dar doar în București și în 6 județe din țară (din 41!).

mai mult la : http://24life.ro/la-noi-pacientul-e-rege/

Imparte acest articol