Leul coboară la cel mai redus nivel în raport cu euro din ultimele 6 luni; cursul BNR: 4,5309 lei/euro


-b-Curs-valutar---b--Leul-continua-sa-se-devalorizeze-fata-de-euro-si-dolar

Leul s-a depreciat semnificativ, vineri, în fața monedei europene, iar Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de 4,5309 lei/euro, în urcare cu 1,44 bani (+0,32%), față de cotația de joi de 4,5165 lei/euro.

Aceasta este cea mai ridicată cotație a euro în raport cu leul din ultimele șase luni.

În același timp, moneda națională s-a depreciat și în raport cu dolarul american, până la un curs de 4,3368 lei/dolar, în urcare cu 2,3 bani (+0,53%) față cel de joi, de 4,3138 lei/dolar.

Totodată, francul elvețian a câștigat teren în fața leului, iar Banca Națională a publicat un curs de 4,2266 lei/franc, cu 1,13 bani (+0,27%) peste cel din ședința anterioară, când moneda elvețiană valora 4,2153 lei.

Și gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 79,59 bani (+0,5%), până la 157,6766 lei, față de valoarea de 156,8807 lei anunțată în ședința precedentă.

AGERPRES

Imparte acest articol