Operatorul aerian german Lufthansa va anula 750 de zboruri, adică aproape jumătate din totalul curselor, din cauza grevei piloților, planificată miercuri, situație care va afecta mii de pasageri transmite Reuters

Greva va afecta zborurile pe distanțe scurte și medii din toată Germania, a anunțat, luni seară, Sindicatul Piloților — Vereinigung Cockpit (VC). Acțiunea de protest nu va afecta, în schimb, subsidiarele Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss Airlines, Austrian Airlines și nici zborurile pe distanțe lungi ale Lufthansa.

 

Cockpit, sindicat care are aproximativ 9.300 de membri, se opune intenției conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloților să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloții de la Lufthansa vor să mențină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.

Lufthansa intenționează să opereze, miercuri, aproximativ 1.400 de zboruri, iar greva va afecta 80.000 de pasageri, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei germane.

Grevele piloților și personalului de securitate au costat Lufthansa 232 de milioane de euro în 2014.

Grupul Lufthansa, care cuprinde mai multe companii ariene, trece de mai multe luni printr-o perioadă dificilă, din cauza grevelor repetate ale piloților. Ultima acțiune de protest a afectat zborurile Germanwings timp de două zile, la mijlocul lunii februarie, când aproape 340 de zboruri cu plecare din Germania au fost anulate.

agerpres.ro