Noaptea Albă a Filmului Românesc are loc pe 16 septembrie în Bucureşti


cinema-314354_640

Noaptea Albă a Filmului Românesc are loc pe 16 septembrie în zece locații din Capitală cu filme precum „Sieranevada”, „Două lozuri”, cu proiecții-surpriză și invitați speciali, intrarea fiind liberă, a anunţat un comunicat remis MEDIAFAX.

O noapte plină de surprize, cu avanpremiere și întâlniri cu invitați speciali, îi așteaptă pe bucureșteni la Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 16 septembrie.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă cele mai noi filme regizate de cineaștii români – drame, comedii și thrillere – în zece locații din Capitală: Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan (Parcul Artelor), Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).

„Sieranaveda”, în regia lui Cristi Puiu, propus de România la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin” și proiectat în competiție la Cannes, este unul dintre cele mai așteptate titluri din program.

Acțiunea are loc la trei zile de la atentatul din redacția publicaţiei Charlie Hebdo și la 40 de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor. În distribuție: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache.

„Sieranavada” intră în cinematografe vineri, 9 septembrie.

În avanpremieră, Noaptea Albă a Filmului Românesc va găzdui prima proiecție din București a comediei „Două lozuri”, în regia lui Paul Negoescu.

Sursa: mediafax

Imparte acest articol