Păstîrnac: Anul trecut s-au născut mai mulți copii în diaspora decât în România


646x404

Rolul tineretului în cadrul comunităților de români din afara granițelor, în special în rândul celor de mobilitate, este unul foarte important, în contextul în care anul trecut s-au născut mai mulți copii în diaspora decât în România, a declarat, marți, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

„Avem peste 4,4 milioane de cetățeni români în aceste comunități și anul trecut, pentru prima dată, conform statisticilor Eurostat, s-au născut mai mulți copii în diaspora decât în România. Sunt niște cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce privește modul în care tânăra generație își vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa și în străinătate, de a lucra și unde se regăsește în acest ciclu și România — țara de origine. Care este echilibrul exact între dorința normală de perfecționare, de continuare a unei cariere atât în România, cât și în celelalte state membre ale UE”, a precizat Păstîrnac la o dezbatere privind politicile pentru tineret și o mai mare implicare a acestora în luarea deciziilor care îi privesc.

Potrivit acesteia, forța de muncă în general este tânără, iar educația este problema „majoră” identificată de Ministerul Românilor de Pretutindeni, recent înființat, din cauză că” marea majoritate” a românilor plecați nu mai învață astăzi limba română într-un sistem educațional fie agreat prin acorduri bilaterale cu aceste state membre, fie în mare parte organizat de asociații și de voluntari.

„Am lansat o campanie prin care să dăm cât mai multe manuale, suport de studiu electronic al limbii române, de la tabletă până la manual digital și cred că este nevoie de o dezbatere largă în ceea ce privește modul de a ajuta tinerii născuți azi în diaspora să învețe limba română”, a subliniat ministrul.

În context, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a spus că la nivelul inspectoratelor școlare județene există depozite cu manualele școlare de unde se face distribuția acestora la școlile din raza județului respectiv, iar o parte ar putea fi donate copiilor din diaspora.

mai mult la :  www.agerpres.ro

Imparte acest articol