Comisarul european pentru Afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, consideră că o eventuală ieșire a Greciei din zona euro ar fi o ‘catastrofă’ și ‘începutul sfârșitului’, întrucât astfel s-ar crea un precedent ce ar putea conduce la un efect de domino.

‘Cel puțin suntem cu toții de acord în Europa că un ‘Grexit’ (ieșirea Greciei din zona euro — n.r.) ar fi o catastrofă, nu doar pentru economia greacă, ci pentru întreaga zonă euro. De fapt, aceasta este mai mult decât o zonă comună de liber schimb. Este o uniune monetară’, a declarat Moscovici într-un interviu acordat cotidianului german Der Spiegel, preluat vineri de agențiile France Presse și EFE.

‘Dacă o țară abandonează această uniune, piețele se vor întreba imediat cine urmează, iar acest lucru ar putea fi începutul sfârșitului’, a explicat comisarul european.

Avertismentul său îl completează pe cel al ministrului german de finanțe, Wolfgang Schauble, care a atras atenția anterior că o ieșire ‘dezordonată’ a Greciei din zona euro nu poate fi exclusă. ‘Posibilitatea de a decide ce se va întâmpla o are numai Grecia. Noi nu știm ce fac responsabilii din Grecia și drept urmare nu putem să o excludem (părăsirea de către Grecia a zonei euro — n.r.)’.

Totuși, în interviul din Der Spiegel, comisarul Moscovici a susținut înțelegerea convenită luna trecută cu guvernul de la Atena pentru continuarea acordului de asistență financiară destinată Greciei. El a amintit că prin acest acord guvernul condus de Alexis Tsipras s-a angajat să implementeze reforme suplimentare menite să reducă deficitul bugetar și să asigure un volum al încasărilor care să permită achitarea unei părți din datoria publică față de creditorii internaționali, respectiv UE și FMI.

agerpres.ro