Preşedintele Klaus Iohannis are un alt plan privind reducerea TVA, care nu corespunde cu noul Cod Fiscal, în care aceasta ar urma să fie redusă la 19% de la 1 ianuarie 2016. Potrivit România TV, şeful statului le-ar fi dat liberalilor un ordin să-i pună planul în aplicare şi chiar să facă presiuni dacă este nevoie.

Surse politice citate de România TV susţin că preşedintele Klaus Iohannis le-ar fi dat un ordin liberalilor, chiar dacă se află în vacanţă la Neptun, să facă totul pentru a-i pune în aplicare planul privind reducerea progresivă a TVA, ceea ce îi va afecta pe toţi românii.

Concret, Iohannis îşi doreşte ca taxa pe valoare adăugată să scadă cu mai puţine procente de la 1 ianuarie, respectiv de la 24 la 21 la sută, şi nu la 19 la sută, aşa cum propune Guvernul prin noul Cod Fiscal. Scăderea la 19 la sută s-ar putea face, în viziunea Cotroceniului, cel mai devreme în vara viitoare.

Planul trebuie pus însă în aplicare de către liderii PNL. În primul rând Blaga, Gorghiu şi Predoiu vor face presiuni asupra celorlalţi lideri politici să accepte soluţia preşedintelui, iar apoi vor încerca s-o impună în Parlament, în momentul revotării Codului Fiscal.

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a propus deja scăderea TVA în două etape, de la 1 ianuarie 2016 cota urmând să fie redusă la 21% şi nu la 19% aşa cum s-a votat prima dată în Parlament Codul Fiscal. PNL a propus o serie de consultări cu celelalte partide parlamentare, dar şi cu BNR şi Guvernul pe marginea adoptării Codului Fiscal în Parlament, după ce acesta a fost trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *