Povestea jafului armat din Suedia care a determinat definirea „sindromului Stockholm“. Cum explică psihologii ataşamentul victimelor faţă de agresori


sindromul Stockholm

Jaful unei bănci din Suedia în 1973 a dat naştere unui nou termen în psihologie: „Sindromul Stockholm”. După 131 de ore petrecute cu infractorii care îi ţineau ostatici, patru angajaţi ai băncii suedeze au ajuns să se ataşeze şi chiar să-i ajute pe aceştia.

„«Sindromul Stockholm» denumeşte un proces psihologic prin care victima captivă începe să se identifice cu răpitorul. În esenţă, Sindromul Stockholm este «un răspuns emoţional automat, şi de cele mai multe ori inconştient la trauma victimizării», şi nu reprezintă rezultatul unei alegeri raţionale a victimei care evaluează că cea mai avatajoasă şi mai sigură formă de comportament este să aibă o relaţie prietenoasă cu răpitorul”, explică David Wright-Neville în volumul “Dicţionar de terorism”. Termenul mai este folosit în cazurile de violenţă domestică în care persoanele agresate refuză să părăsească sau să denunţe agresorii. Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1973, când patru angajaţi ai unei bănci au fost luaţi ostateci în Stockholm de infractorul Jan-Erik Olsson.
Înarmat cu un pistol-mitralieră, acesta a cerut 3 milioane de coroane suedeze şi eliberarea din puşcărie a lui Clark Olofsson, un cunoscut jefuitor de bănci din Suedia. În timpul jafului, Olsson a tras de mai multe ori în poliţişti, rănind doi dintre ei. De partea infractorilor Poliţia a reuşit să elibereze ostatecii, însă au descoperit un fenomen ciudat: aceştia nu au manifestat sentimente negative faţă de cei care îi luaseră oastateci, deşi fuseseră ţinuţi într-un seif timp de 131 de ore.


Citeste mai mult: adev.ro/ob7h8n

Tags Suedia

Imparte acest articol