Profesor din Finlanda, despre elevii săi: Am încercat să-i învăţăm să fie persoane fericite, să-i respecte pe alţii şi pe ei înşişi


profesor Finlanda

Cum fac alţii ca să iasă din criza unui sistem atât de important precum Educația? Într-o zi, punct și o iau de la capăt. Cu o viziune nouă, la care nu renunță. E exemplul finlandez despre care vorbește și Michael Moore, celebrul regizor şi producător american. S-a dus în Finlanda pentru a afla ce anume face din şcoala de acolo una atât de eficientă.

Finlanda are unul dintre cele mai bune sisteme şcolare din lume. Au ajuns la această performanţă prin revizuirea întregului lor sistem. Iată ce au făcut.

În trecut, şcolile finlandeze nu erau bune de nimic, aşa cum se întâmplă cu ale noastre acum. Când copiii din toată lumea erau testaţi, Finlanda şi SUA se aflau cam pe la acelaşi nivel, undeva pe ultimele locuri. Dar Finlandei nu i-a plăcut acest lucru, aşa că a venit cu idei noi şi imediat Finlanda a ajuns pe primul loc; studenţii lor erau cei mai buni. Cum au făcut acest lucru? Aceasta a fost întrebarea la care am dorit să primesc un răspuns, aşa că am mers direct la duşman, la ministrul Educaţiei. Înainte să zic ceva, ea mi-a dezvăluit secretul.

mai mult la :  http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Profesor+din+Finlanda+despre+elevii+sai+Am+incercat+sa-i+invatam

Tags finlanda

Imparte acest articol