În urmă cu aproape o lună, Gândul a prezentat în exclusivitate situaţia financiară a PSD, care a acumulat datorii de 32 milioane de lei la finalul mandatului de preşedinte al PSD al lui Victor Ponta. Deşi în primă fază, liderii social-democraţi au negat această sumă şi au spus că datoriile sunt mai mici, trezorierul PSD a recunoscut astăzi că datoria PSD este cea dezvăluită de gândul – 32 milioane de lei. Pesediştii prezintă însă că şi-au scăzut datoriile cu 30%, mizând doar pe cursul valutar. În 2010, datoriile erau de aproximativ 30 milioane de lei, iar acum sunt de 32 milioane de lei, cursul valutar făcând însă ca datoria să pară mai mică.

După cinci ani în fruntea PSD, Victor Ponta a lăsat drept moştenire această datorie istorică, ţinând cont de faptul că în 2010, datoria lăsată de Mircea Geoană era de aproximativ 30 milioane de lei. Cu toate acestea, noul lider al PSD, Liviu Dragnea, susţine că datoriile partidului au scăzut în ultimii ani cu 30%. O poziţie similară are şi trezorierul partidului, care susţine că în 2010 datoriile era de aproximativ 10 milioane de euro, iar acum sunt de şapte milioane de euro.

Întrebat de gândul despre datoriile partidului, Liviu Dragnea a răspuns: ”habar nu am, văd că deocamdantă funcţionăm, avem lumină”.

Chiar dacă s-ar calcula datoriile PSD în euro, ele nu au scăzut cu 30%. Astfel, în februarie 2010 un euro valora 4,1 lei, iar în prezent este de aproximativ 4,5 lei. În euro, datoriile din 2010 erau de 7,3 milioane de euro, iar la finele lui 2014 erau de 7,1 milioane euro. 

“În 2010, când am fost investit trezorierul partidului, aveam datorii de peste 10.500.000 de euro, rămase din campaniile electorale precedente, astăzi, datoriile sunt, cum se poate vedea pe site-ul ANAF, undeva la 7 milioane de euro, unde 1 milion de euro este contravaloarea sediului din Kiseleff 10, pe care urmează să îl achiziţionăm”, a declarat astăzi deputatul Mircea Drăghici.

Trezorierul PSD a precizat că în prezent partidul are instituită o singură poprire pe cont.

”În 2010, când am preluat partidul, aveam nouă popriri, în curs, inclusiv sechestru pe o parte din bunuri. Astăzi, situaţia financiară a partidului este cu mult mai bună. Este o singură poprire, instituită acum trei zile şi este în curs de soluţionare până la sfârşitul săptămânii. Din păcate, sunt executori judecătoreşti care, în opinia noastră, respectă mai puţin legea. De aceea am fost nevoiţi să face sesizări penale în unele din cazuri. Judecata pe fond ne-a dat dreptate, le-am deblocat, dar în continuare alţi executori vin de la o zi la alta pe filiale din ţară şi se înscriu pe conturile noastre de la centru, pentru că le este mai uşor, ca să ne poprească veniturile. Este puţin dificilă activitatea în felul acesta şi încercăm pas cu pas să le rezolvăm pe toate”, a afirmat Drăghici.

Potrivit acestuia, va propune ca până la Congresul PSD să fie modificat Statutul partidului în sensul că un membru de partid care nu cotizează trei sau şase luni la rând să fie suspendat sau exclus din PSD.

Noul lider PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut membrilor de partid să îşi plătească măcar cotizaţia minimă de un leu.

La datoriile actuale ale PSD se adaugă şi datoriile rămase din vremea USL, care se ridică la aproximativ 9 milioane de lei. PSD şi PNL nu au partajat aceste datorii, secretarul general al PNL spunând pentru gândul că ar trebui să aibă loc o discuţie între cele două părţi în perioada următoare.

gandul.info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *