Puterea poșetelor! Femeile conduc o treime dintre afacerile din România


superstar-business-women

În timp ce mulţi dintre noi recunoaştem intuitiv că poziţia femeii s-a îmbunătăţit în ultimele câteva decenii, o scurtă privire peste datele statistice poate fi uluitoare, în sensul bun al cuvântului.

Una din trei companii este condusă de o femeie, iar mai bine de 36% dintre întreprinderile mici şi mijlocii din ţară sunt deţinute de femei. Un document al băncii Goldman Sachs, intitulat „Puterea poşetei“, proclamă femeile drept motor al viitorului şi subliniază că felul în care acestea vor cheltui în viitor – cu accent pe domenii ca sănătate, educaţie, bunăstarea copiilor – „va sprijini dezvoltarea capitalului uman“ în mai mare măsură decât cheltuielile făcute de bărbaţi, care urmează „să alimenteze creşterea economică în anii ce vin“. În acelaşi timp, creşterea economică va continua să stimuleze egalitatea între sexe, un „cerc virtuos“ care a avut deja un impact masiv asupra statutului femeii peste tot în lume.

Mediul de business feminin din România cunoaşte şi el o dezvoltare din ce în ce mai accelerată, în condiţiile în care tot mai multe companii cooptează în conducere reprezentate ale sexului frumos şi din ce în ce mai multe firme sunt deschise de către femei-antreprenor.

De altfel, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), afacerile conduse de femei au înregistrat, în ultimii trei ani, o creştere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media naţională a companiilor. Și mai exact, sunt puţin peste 793.000 de firme active în România, iar aproape 370.000 de femei sunt implicate în afaceri, în calitate de acţionari. Adică 46,6% dintre societăţile comerciale active pe piaţa românească sunt deţinute de femei. Domeniile în care doamnele aleg, cel mai adesea, să-şi deschidă o afacere, sunt cele din zona de servicii (consultanţă în afaceri, saloane de înfrumuseţare) şi comerţ (farmacii, magazine alimentare şi îmbrăcăminte). Conform aceloraşi date, cele mai mari oraşe ale ţării – Bucureşti, Cluj şi Iaşi – concentrează peste 30% din afacerile înfiinţate în ultimii doi ani de femei, iar ponderea firmelor deţinute de doamne este cu 4% mai mare faţă de media naţională în aceste trei mari aglomerări urbane.

mai mult la : www.capital.ro

Imparte acest articol