Raluca Gabriela, o fetita speciala care are nevoie de ajutorul nostru.


raluca00

Numele ei este Raluca Gabriela Condoliu, o fetiţă cuminte şi extraordinară dar care, din păcate, în urmă cu trei luni, exact în ziua în care împlinea 1 an şi 8 luni, a fost diagnosticată cu autism, la clinica de specialitate a Spitalului de Psihiatrie Titan “Constantin Gorgoş” din Bucureşti. 

Ea este prea mică şi nu are cum să înţeleagă ce este autismul, această sarcină revenind acum, nouă, părinţilor ei. Nu este uşor să porneşti de la zero în lumea autismului şi, mai ales, nu este uşor momentul critic al acceptării, să realizezi şi să înţelegi că ai un copil special, că viaţa ta ca adult se va schimbă ireversibil şi că tu te vei schimba.

A fost un bebeluş normal, ca toţi bebeluşii. A plâns, a dormit, a mâncat, totul ne spunea că este foarte bine, evoluţia ei în primele etape ale vieţii părea a fi una normală. A luat în greutate conform standardelor, au supărat-o primii dinţişori. A făcut primii paşi nesiguri, câte trei, patru, căutând repede cel mai apropiat punct de sprijin, la fel ca toți copiii. Apoi a prins curaj şi a descoperit că este tare haios să meargă pe picioruşele ei, chiar dacă uneori mai cădea. Eram bucuroşi, fericiţi şi abia aşteptam etapele următoare ale vieţii. Dar ceva, pe neștiute, s-a rupt undeva, şi nimeni nu a ştiut să observe, din păcate, ruptura aia nevăzută.

Singura persoană care a bănuit, îngrijorată, că ceva nu este în regulă cu cea mică a fost mama ei, şi aşa cum numai o mamă poate simţi, a înţeles că Raluca nu este un copil aşa cum erau copiii de aceeaşi vârstă cu ea.

Mama ei priveşte acum în urmă şi realizează semnele care ar fi trebuit să ne dea de înţeles că Raluca călca zi de zi în prăpastia autismului. Ea nu privea în ochi, nu avea contact vizual cu nimeni, nici măcar atunci când era alăptată. Şi nici dacă i se vorbea sau se încerca să i se atragă atenţia cu ceva. Jucăriile pentru bebeluşi nu o atrăgeau. Nu se cuibărea la pieptul mamei aşa cum fac bebeluşii şi de fiecare dată când era luată în braţe, se zvârcolea și plângea. Şi cine ştie câte ceva despre autism, știe că acestea sunt semne clare: respingerea, lipsa contactului vizual…

Am încercat să împărtăşim temerile membrilor familei dar, aşa cum se întâmplă, toţi au spus că ni se pare, că trebuie să avem răbdare. Şi au urmat apoi zilele, săptămânile, lunile pline de… răbdare. De șteptare. Numai că Raluca stagna în evoluţie şi singurele “achiziţii” au fost, aşa cum era de aşteptat, acţiunile stereotipe, specifice unui copil cu autism. A început să danseze pe vârfurile picioarelor ori să fac ture înainte şi înapoi. Dansul pe vărfuri stârnea aplauze şi zâmbete din partea celor apropiaţi, dar iarăși, nimeni nu a știut să citească semnul autismului. După care, a descoperit pasiunea rotirii roţilor. Roţi de orice fel şi orice mărime, de la jucăriile ei şi până la roţile căruţului sport, al altora de pe stradă, a celor din magazine. Roți! Însă nici măcar asta nu a trezit suspiciunea celor din jur. Doar noi, mama şi tatăl, în spaima noasră, ne muşcam buzele simțind cum ceva este rupt undeva. Că în ciuda tuturor roților, ceva nu se învârtea cum trebuie.

Cu trecerea timpului a căzut şi mai mult. A „decoperit” închiderea şi deschiderea uşilor, a tuturor uşilor ce le găsea, cu o plăcere frenetică. Uși! Roți și uși. Orice încercare a noastră de a o opri se termina cu proteste aproape violente şi ţipete. Se loveaa singură peste cap. Atunci când nu făcea nimic din toate acestea, prefera să stea întinsă pe jos, să se rostogolească pe o parte şi pe alta, rotind cu degetul roţile unei maşinuţe.

Relaţia ei cu cei mari era una distantă. Nu ştia de mami, de tati, de nimeni. Nu o interesa cine vine, cine pleacă şi nu suferea după nimeni, cu toate că avea deja 1 an şi 7 luni. Empatia îi lipsea cu desăvârşire. Şi ca tabloul drumului pe panta descendentă să fie complet, în mai puţin de o lună, starea Ralucăi s-a agravat foarte mult, ajungând să se izoleze, să nu mai vrea să vădă pe nimeni în jur, să prefere locurile întunecate ale casei şi să trăiească aproape zi de zi într-o stare de nervi şi crize de tot felul.

Într-un final, toţi am înţeles că Raluca suferă de ceva foarte grav: AUTISM.

Diagnosticul primit la Bucureşti a fost o lovitură cumplită, dureroasă, pentru noi:

  • Întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv şi receptiv cu elemente din spectrul autist;
  • Alte tulburări de dezvoltare a vorbirii şi limbajului
  • Retardare mintală uşoară
  • Deficienţă semnificativă a comportamentului
  • Întârziere psihică uşoară (QD60)

Am şters lacrimile şi ne-am spus să nu fim supăraţi pe noi, trebuie să mergem mai departe.

Ea este specială. De unde ştim? Ştim asta pentru că noi, părinţii, am devenit la rândul nostru, speciali. Raluca duce acum o luptă zilnică alături de noi, să învăţe lucruri care pentru restul au devenit banale dar fără de care nu s-ar putea trăi: să ştie să zâmbescă, să ştie să se joace, să o simţim lângă noi, să crească liniştită alături de cei care o iubesc.

Lupta noastră are un început dar nu mai are şi un sfârşit. Medicina modernă este neputincioasă în faţa autismului şi lumea ridică din umeri. Nimeni nu ştie de ce, până când şi cum. Am început un program intensiv de terapie ABA, singura terapie care dă rezultate notabile în astfel de cazuri. Fiind încă mică, are şanse foarte mari de recuperare, şanse să devină un copil normal şi, mai târziu, un adult care să se descurce singur. Această terapie însă, cu rezultatele ei minunate, are un cost. Un cost financiar pe care o familie cu venituri medii din România, nu şi-l poate permite. Noi luptăm însă, luptăm ca tot ce face Raluca acum să continuie, să o ajutăm să-şi termine drumul ce l-a început.

Dar sunt momente când simţim că nu mai putem, când ne dăm seama că singuri nu vom reuşi. Şi da, apelăm la oamenii care înţeleg această dramă a autismului, şi solicităm ajutor. Ajutor pentru Raluca, pentru cea mică, pentru cea care vrea să devină om mare. Un om mare şi bun!

Aş vrea ca povestea ei să aibe un final fericit dar mai avem multe pagini albe de scris iar protagonişti puteţi fi şi voi. Vă rog să intraţi în povestea ei şi să o învăţaţi cum să depăşescă acest moment. Ea vrea să vorbească şi să se joace cu ceilalţi copii iar pentru asta are nevoie de terapia ABA. Vrea să se ducă la şcoală, la bunici, să facă pozne, să facă tot ce face un copil normal.

Aşa că, dragii mei prieteni, Raluca pregăteşte acum, în fiecare zi, un zâmbet pentru fiecare, atât ştie ea să răsplătească pe cei din jurul ei. Fiecare lucru nou pe care îl învăţă se datorează celor care o ajută, celor care îi susţin paşii în această luptă cu autismul. Şi tot ce face nou, ce face bine, le este dedicat lor!

Raluca are pagina ei web, www.ralucagabriela.com, un loc unde strângem poveşti, impresii, clipuri video cu Raluca, fotografii şi multe altele. Suntem la început dar muncim din greu zi de zi.

Acolo, pe www.ralucagabriela.com, fiecare om care vrea să ajute, găseşte toate informaţiile necesare.

Povestea ei si perioada petrecuta la Bucuresti: – http://www.ralucagabriela.com/opt-zile-la-bucuresti-sau-opt-zile-in-infern/

– Diagnosticul Ralucăi: http://www.ralucagabriela.com/diagnosticul-meu/

– Documentele ce atestă diagnosticul: http://www.ralucagabriela.com/documente/

Clipuri video: http://www.ralucagabriela.com/video/

Cum se poate face o donaţie şi lista donatorilor la zi: http://www.ralucagabriela.com/donatii-pentru-mine/

Costul recuperării se ridică la aproximativ 780 USD pe lună.

– 620 USD (terapia ABA)

– 100 USD (şedinţe de terapie prin înot)

– 60 USD (ore la grădiniţă cu program special)

În prezent, în urma terapiei făcute până acum, Raluca a evoluat foarte mult. De la zero, de la nimic, ea încearcă acum să ne susţină privirea ochilor, este veselă şi râde fericită. Se alintă în braţele mamei, se joacă cu jucării. Dar mai avem mult de lucru: stereotipiile încă nu-i dau pace, încă nu răspunde şi nu se întoarce când este strigată pe nume, nu vorbeşte… respinge jucăriile noi cu frică, oamenii noi… Din acest motiv ne luptăm şi facem eforturi să-i susţinem terapia, terapia care a reuşit să ne aducă copilul lângă noi.

O donaţie sau o sponsorizare este un sprijin important pentru continuarea terapiei ABA pe care Raluca o face în prezent.

Raluca mulţumeşte tuturor care se găndesc la ea şi sufletul ei mic doreşte fiecăruia, toată sănătatea de care este nevoie şi toată fericirea din lume!

Sfătuim părinţii care regăsesc chiar şi cateva semne de autism în comportamentul copilului, să nu stea pe gânduri, să nu ezite nicio clipă! Cu cât este depistat mai devreme autismul, şansele de recuperare cresc. Şi scad odată cu trecerea timpului. Nu ignoraţi şi acordaţi copilului singura şansa a veţii lui de a deveni un om normal: terapia de specialitate!

La Bucuresti, in perioada internarii si diagnosticarii

raluca01

Certificatul de handicap accentuat obtinut in urma diagnosticului

raluca02

Biletul de iesire din spital cu diagnosticul primit

raluca03

Raluca, in timpul unei sedinte de terapie

raluca04

Raluca si mama ei, langa fantana cinetica din centrul Brailei, la o luna dupa inceperea terapiei

raluca05

Raluca, la plimbare, dupa doua luni de terapie

raluca06

Raluca, inainte de diagnosticare

raluca07

raluca08

Oricine poate face o donatie. Mai multe detalii in pagina Ralucai http://www.ralucagabriela.com/donatii-pentru-mine/

Imparte acest articol