Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are la dispoziţie 14 zile pentru prezentarea raportului privind cererea primită din partea procurorului general referitoare la premierul Victor Ponta, urmând ca membrii comisiei să se reunească luni pentru a discuta calendarul dezbaterilor pe marginea acestui subiect, a declarat sâmbătă preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Prezent la evenimentul “Parlamentul copiilor”, Zgonea a precizat că termenul fixat pentru o primă întâlnire a comisiei este unul “foarte scurt”, în comparaţie cu cel din perioada 2008-2012, în care “guvernarea era de dreapta şi în care stăteam şi câte 11 luni pentru o aprobare de percheziţie informatică” şi că, în acest moment, “suntem cu un regulament care este profund european, predictibil şi transparent”.

El a mai explicat că, din momentul în care Biroul Permanent s-a întrunit, procedural, dosarul a fost trimis la Comisia juridică, iar de atunci, “membrii Comisiei juridice, plus cel căruia i se cere ridicarea imunităţii în acest caz, sau în alte cazuri, sau începerea urmăririi penale, pot să consulte dosarul, iar termenul final pe care comisia îl are ca obligativitate pentru prezentarea raportului este de 14 zile”.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-ar putea reuni luni, la ora 11,00, pentru a discuta despre scrisoarea procurorului general referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen până luni pentru a informa când va întocmi raportul referitor la cererea primită din partea procurorului general referitoare la premierul Victor Ponta, a afirmat vineri Marcel Ciolacu, secretar al Camerei.

Pe ordinea de zi a Biroului permanent de vineri s-a aflat ca unic punct scrisoarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta.

Marcel Ciolacu a precizat că cererea a fost înaintată Comisiei juridice, conform Regulamentului (art. 157), care prevede că aceasta are termen 5 zile pentru informare.

sursa