Paul Grigoriu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de emisiuni radiofonice, a murit, vineri seară, la vârsta de 70 ani, în locuinţa sa din Buciumeni, Dâmboviţa, au declarat pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Radio România Actualităţi.

 

lumanare

Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945, la Bacău. A absolvit Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale a Universităţii Bucureşti (secţia franceză-spaniolă), iar din 1969, acesta a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză, potrivit site-ului Radio România Actualităţi.

A fost una dintre vocile “Radio Vacanţa”, iar după decembrie 1989, a fost unul dintre realizatorii “Matinalului”, la Radio România Actualităţi, şi, mai apoi, al “Sfertului Academic”.

De asemenea, Paul Grigoriu a fost redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret) şi, din 1992, director general adjunct al Radiodifuziunii Române.

Între octombrie 1994 şi septembrie 1995, Grigoriu a fost director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), iar apoi director general adjunct (şef al canalelor naţionale) până în anul 2002, când a demisionat din această funcţie.

A debutat cu poezie în revista Amfiteatru, în 1967. Prima sa carte a fost “Anatomia unei străzi”, apărută în 1992 şi a fost urmată de “Vară franceză (Un romantic la Paris)” (1998), “Moştenirea tinichigiului” (2000) şi “Radiografii. 1969-1989”, volum apărut în anul 2000.

Totodată, în 2013, Paul Grigoriu a lansat volumul “G de la Gugiumeni. Falsă monografie”, apărut în seria de Ediţii sonore îngrijite de Editura Casa Radio.

Paul Grigoriu a primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciului Credincios.

mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *