România, prezentă cu 24 de companii la Târgul Internațional de Turism din Israel


IMTM

Potențialul turistic al României pe segmentul balnear, medical și cel de afaceri va fi prezentat la Târgul Internațional de Turism pentru Piața Mediteraneeană (IMTM), care se desfășoară în perioada 7-8 februarie 2017 la Tel Aviv, Israel aflându-se pe locul doi în topul țărilor care generează turiști pentru România.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului remis AGERPRES, în prima zi a târgului, Ministerul Turismului, împreună cu Ambasada României în Israel, organizează o prezentare turistică despre România, intitulată ‘Explorați România! Explorați Grădina Carpaților!’.

„Scopul acestui eveniment este de a prezenta potențialul turistic al României, în vederea creșterii numărului cetățenilor israelieni care aleg ca destinație țara noastră pentru petrecerea vacanțelor sau pe segmente de nișă, de tipul turismului medical, balnear, de afaceri, etc”, se arată în comunicat. MT va fi reprezentat de către secretarul de stat, Cristina Ionela Tărteață.

România se prezintă cu unul dintre cele mai mari standuri naționale amenajate la ediția din acest an a târgului din Israel, având o suprafață de 100 mp. În cadrul acestuia, vor expune 24 de companii românești, consilii județene, asociații de promovare care activează pe piața turistică din România.

„La această ediție a IMTM, Consiliul Județean Maramureș este regiunea parteneră a României. Meșterul popular maramureșean Daniel Leș va organiza sesiuni de demonstrații de olărit accesibile tuturor celor prezenți. De asemenea, în standul României vor avea loc recitaluri de muzică populară tradiționala și degustare de vinuri românești”, precizează MT.

Conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, Israelul se afla pe locul doi în topul țărilor care generează turiști pentru România.

Anul trecut, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Germania (281.700), Israel (251.900), Italia (233.800), Franța (145.600) și Regatul Unit (140.600).

sursa :   AGERPRES

Imparte acest articol