Românii din străinătate produc în țările de adopție peste jumătate din PIB-ul României. Ne-a scăzut șomajul pentru că 3 milioane de români lucrează afară


ri

Publicaţia New Money a calculat că, fără remiterile anuale, de circa 2,5 miliarde euro, „cei patru milioane de români din străinătate produc circa 85 de miliarde euro pentru economiile țărilor de adopție“.

Aceasta e peste 50% din PIB-ul României, estimat la circa 160 de miliarde euro.

Doar în Italia, Spa­nia, Germania, Franța, Austria, Marea Britanie, Ungaria și Grecia, unde sunt peste 2,8 milioane de români, diaspora produce peste 75 de miliarde de euro, a aflat New Money. Atât de productivi pot fi românii când sunt extraşi din sistemul autohton şi transplantaţi în Occident.

Profesorul Mircea Coşea de la ASE arată că experienţa istorică ne învaţă spre ce se îndreaptă lucrurile. Imigranţii italieni, spanioli, portughezi, turci sau iugoslavi au plecat în Occident în anii 1945 – 1950.

„Sub 10% din cei plecaţi au venit înapoi în ţară. Un număr mult mai mic, unii zic chiar sub 1%, au reuşit să devină, reîntorşi în ţară, importanţi în economie, folosind banii economisiţi în exterior“, a spus Coşea „României libere“. Aşadar, susţine universitarul, „trebuie să mizăm pe o pierdere netă de populaţie, contracarată printr-o politică demografică foarte puternică“.

mai mult la : romanialibera.ro

Imparte acest articol