uk_tamplari-bucatarii

Că în Londra orice este posibil s-au convins de-a lungul timpului mulți dintre românii care trăiesc în capitala britanică. Și când spunem orice, ne referim de data aceasta la… salarii! De la foarte-foarte mici la foarte-foarte mari. Și cum extremele sunt importante în orice ierarhie, principalul subiect al românilor pare a fi mai mereu… salariul… plata pe săptămână… preț… cât pe oră? Într-un cuvânt: banii!

Povești ale conaționalilor care au ajuns să muncească doar pentru 30 de lire pe zi s-au tot auzit. Și s-au și scris. Cum își împart cheltuielile, ce mănâncă și cum trăiesc cu un salariu inexistent într-o capitală extrem de scumpă ne-au povestit chiar ei.

Și totuși, la polul celălalt al banilor câștigați, au existat și români care au povestit, pentru Diaspora Românească, cum jobul lor le aduce un salariu de 800 de lire pe săptămână. Ceea ce, mai ales pentru un român care lucrează în domeniul construcțiilor, înseamnă mai mult decât perfect. Sau, poate nu? A. J. este un român în vârstă de 36 de ani care ne spune că timp de câteva săptămâni  a fost plătit cu 400 de lire… PE ZI!

 

Diaspora românească: În domeniul construcțiilor, se poate ca un român să câștige o sumă atât de mare într-o singură zi?

A.J.: Da, se poate. Se poate chiar și mai mult. Se lucrează în preț. Eu am avut un job în urmă cu câteva luni, erau trei englezi, un lituanian, un ungur și eu. Fusese un job destul de mare, al unui englez care are o companie de construcții. Pe mine m-a trimis agenția cu care lucrez de mulți ani acolo. Îmi ofereau 17 lire pe oră. Am acceptat. Aveam de montat bucătării. Erau vreo 7-8 blocuri cu câte 8 etaje, iar noi trebuia să montăm bucătării. Eu am prins jobul pe ultima sută de metri… când mai rămăseseră doar ultimele, să spun 100 de bucătării. De aceea eram și puțini. În prima zi, până mi-am dat seama cu exactitate ce am de făcut, i-am văzut pe cei trei englezi cum lucrau la foc continuu. Fără exagerări, nici măcar la baie nu se duceau, nici pauză nu își luau. M-am gândit că poate managerul, cel care se ocupa de lucrare, vrea să termine cât mai repede. Însă, a doua zi, am înțeles motivul. Probabil după ce a văzut cum mă descurc, managerul a venit la mine și mi-a spus că îmi dă 400 de lire pe fiecare bucătărie montată. Să renunț la agenție și să lucrez cu el în următoarele două săptămâni. Mi-a fost oarecum teamă… dar am acceptat.

 

D.R.: Nu ți s-a părut nimic suspect? Cine oferă 400 de lire, pe zi?

A.J.: La început da. M-a încântat ideea, dar am privit-o cu suspiciune. Am vorbit cu englezii și mi-au spus că ei sunt prieteni cu managerul, că au venit de undeva din nordul Londrei, special pentru acest job… pentru că făceau foarte mulți bani. Din ce am înțeles, era vorba de un job pe care managerul îl avea cu fonduri de la stat. Fusese o licitație sau o competiție și ce companie s-a încadrat cel mai bine să termine lucrarea, și bine și repede… a câștigat. Nu știu dacă se potrivește și aici, dar în țară se știe că cele mai bune afaceri le faci cu statul. O fi la fel, nu știu ce să zic! Însă, era la mintea cocoșului… omul își luase mulți bani pe lucrare. Dacă putea să plătească pe englezi cu 400 de lire pe zi, pe fiecare… chiar uneori cu 800, dacă terminau de montat două bucătării pe zi.

 

D.R.: Deci se poate ca un singur om să termine două bucătării de montat într-o singură zi și astfel să ia și 800 de lire?

A.J.: Eu nu am reușit. În 10-12 ore de muncă, pentru că atât stăteam, reușeam să termin o singură bucătărie. Englezii aveau și experiență și îndemânare și scule speciale care îi ajutau enorm. Dar am văzut cum terminau chiar și două bucătării. Uneori stăteau de dimineață de la 7 până seara la 10-11.

 

D.R.: Pare destul de solicitant…

A.J.: Este o muncă multă și grea și migăloasă. Sincer, este greu să montezi o astfel de bucătărie. E migăloasă tare și trebuie să ai experiență, dar și dexteritate și îndemânare. Plus și scule. Imaginați-vă că primești un palet cu lemne și șuruburi. Nu știi unde vine fiecare, unde trebuie să le montezi. Balamalele sunt separate, mânerele separate, șuruburi. Totul este separat și tu trebuie să găsești la fiecare locul. Totul vine pe un palet înfoliat. Tu te apuci de desfăcut și de montat. Și sunt migăloase, trebuie să fii atent, să nu strici că jobul este de finishing, de second fix. Fiecare unitate este separată, apoi unitățile care sunt suspendate, ușile sliding-doors, trebuie atent montate. E complicat, nu este ușor deloc.

–––––––––––––

„Chiar și englezii care munceau și 15 ore pe zi se plângeau că după ce terminau de montat câte două bucătării nici nu mai știau să mai meargă prin casă. Ei au venit din afara Londrei. Cred și eu că le convine pentru banii aceștia. Cel care a luat jobul cred că și-a luat un milion de lire sterline. Nu mă miră pentru că, în 2009, mă împrietenisem cu niște englezi care aveau joburi private și mi-au spus atunci că pentru o casă la care trebuia să facă refurbish (renovare), își luau sute de mii de lire. Atunci când am lucrat eu cu ei primiseră 900.000 de lire pentru un job de câteva luni. Și era în 2009. Și pe mine mă plătea cu 80 la zi.”

A.J.

–––––––––––––

 

D.R.: Toți care lucrau cu el erau plătiți la fel?

A.J.: Omul și-a luat jobul, lucrează cu profesioniști… adică și repede și bine. Companiile, agențiile și restul firmelor sau cu cine semnează el contractele, chiar și cele cu statul, unde se organizează licitații… îl cunosc, astfel încât și-a făcut o imagine. Mai departe, e treaba lui ce face cu banii. El are un termen în care trebuie să predea lucrarea. Dacă o termină mai repede, normal că este în avantajul lui pentru că începe alta. Am auzit, însă, că prețurile acestea le stabilea el. Cel puțin așa spuneau cei care mai erau acolo. Englezilor le dădea 400 la bucătărie, pe lituanieni îi plătea cu 300 la bucătărie și pe unguri cu 200… oricum și 200 la zi, e bine…

–––––––––––––

„Poate a prins un contract cu Guvernul. Nu știu cât a primit pe întreg proiectul, însă englezii care sunt prieteni cu el spuneau mereu huge money, huge money. Când ești plătit, în preț există și dezavantajul să termini de montat și în trei zile. Însă cine e fraier să se lălăie? Ei trag tare ca să termine câte două pe zi. Să ia mai mulți bani. Asta și spuneau… că după un astfel de job, se îmbogățesc. De-asta și veniseră de undeva din nordul Angliei. Unul dintre ei avea copil mic… dar spunea că pentru banii ăștia se merită, pentru că după două luni de muncă, își cumpără și casă și mașină. Nu vă imaginați că făceau 4000 de lire pe săptămână?!”

A.J.

–––––––––––––

 

D.R.: E nevoie și de noroc ca să găsești un astfel de job?

A.J.: Da, normal. Pe mine m-a trimis agenția și s-a întâmplat să dau peste acesta. Însă nu e imposibil, mai ales în Londra. Am mai prins eu un job așa cu o companie din centrul Londrei care încheiase un contract cu un lanț de puburi.  Făcuseră preț cu ei și tot așa… își luaseră bani mulți. Mi-aduc aminte că mă pontau și sâmbăta cu câte zece ore. La început am lucrat câteva sâmbete, dar apoi nu m-am mai dus… însă până la sfârșitul jobului eu am fost plătit în fiecare săptămână cu 160 de lire în plus, adică 10 ore, deși eu nu mă mai duceam. Cumpărau în fiecare săptămână scule nou-nouțe, pe mine mă plăteau, deși nu mă duceam… sigur își luaseră bani mulți pe lucrare…

 

sursa: diasporaro.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *