Sărbătoare în Islanda. Cum au fost primiți acasă ”eroii” de la Euro 2016. ”Inca exista basme!”


sarbatoare in islanda dupa euro 2016

Eliminați de la Euro 2016, după un parcurs istoric la un turneu final, fotbaliștii reprezentativei nordice au fost primiţi ca nişte eroi la revenirea lor în ţară, luni seara, la Reykjavik.

”Există încă basme! Se întâmplă rar – deşi s-a întâmplat deja – să ne unim, noi islandezii, aşa cum aţi făcut-o voi pe terenul de fotbal”, a salutat echipa prim-ministrul islandez Sigurdur Ingi Johannsson, în uralele a zeci de mii de suporteri adunaţi în parcul Arnarholl, unde a fost instalat un ecran uriaş pentru ultimele două meciuri ale Islandei la Euro 2016.

Sunteţi o comoară naţională”, a mai spus premierul în faţa jucătorilor, îmbrăcaţi în costume bleumarin, şi a unei mulţimi înflăcărate, cu steaguri ale Islandei şi tricouri ale echipei naţionale. În mulţime s-au aflat numeroşi copii care prezentau bannere şi pancarte cu chipurile jucătorilor lor preferaţi.

 

Spre marea bucurie a fanilor, eroii au intonat scandarea sacadată pentru care Islanda a devenit faimoasă la Euro 2016, acel strigăt viking ”huh” (care de fapt ar fi scoţian), punctat de lovituri de palme, în faţa unui co-selecţioner suedez Lars Lagerbaeck emoţionat.

sursa : http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Euro+2016/video+islanda+revenire

Tags Islanda

Imparte acest articol