Un scenariu de groază pentru milioanele de români care trăiesc în diaspora este prezentat de Cristian Sima, numit de presă și ”brokerul fugar”, doctor în matematică și fost membru al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, care actualmente locuiește în Elveția.

Comentariul, postat pe contul său de Facebook, se referă la proiectul legii votului obligatoriu care prevede în principal că ”Votul este obligatoriu pentru toți cetățenii români cu drept de vot”, neparticiparea fiind sancționată cu amendă de 1.000 RON (circa 225 Euro).

Cristian Sima susține că adoptarea acestei legi ar putea fi devastatoare pentru diaspora, cei de aici fiind, practic, în imposibilitatea de a vota și expunându-se astfel la sancțiuni financiare:

”Ponta, în acord tacit cu Klaus au rezolvat dintr-un foc și votul diasporei și deficitul bugetar. Klaus ne-a promis votul prin corespondentă și ne va da votul obligatoriu. Să luăm doar diaspora, așa cum stau lucrurile acum, maxim 600000 pot vota în străinătate. Obiectiv nu intră mai mulți în secțiile de votare. Deci restul, vreo 2 milioane vor plăti amenda de 250 de euro, chiar și dacă ar dori să voteze. Plus vreo 2 milioane în Romania, se vor strânge 1 miliard de euro la fiecare votare, adica bani de campanii si de furat dupa vot.

La doua alegeri pe an, pot strânge și 2 miliarde și pot acoperi deficitul bugetar, evident vor face pomeni electorale și deficitul va crește. Votul obligatoriu e o prostie, poporul român când vrea se mobilizează,a dovedit-o. Fereasca Dzeu să se mobilizeze acum și sa mature și cu cei de la Palatul Victoria si cu cei de la Cotroceni.”


Propusă de un grup de parlamentari PSD și UNPR în iulie 2014, legea a fost ADOPTATĂ TACIT de Senat cu câteva zile în urmă și urmează să fie prezentată Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

gazetaromaneasca.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *