Senatorii au votat modificarea Legii antifumat


legea antifumat

Fumătorii şi-ar putea aprinde din nou ţigările în spaţii închise, ce-i drept în locuri special amenajate. Senatorii au aprobat o serie de amendamente care modifică legea antifumat. Trebuie respectate însă anumite condiţii. Spatiul pentru fumatori trebuie să fie închis şi bine ventilat pentru ca fumul să nu pătrundă în restul încăperilor. Decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor.

Senatul a decis, marți, că fumatul va fi permis în spații separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop.

Senatorii au adoptat, cu 76 voturi „pentru”, două „împotrivă” și patru abțineri, proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, introducând și amendamente care se referă la definirea spațiului închis în care nu se poate fuma și la posibilitatea de a se fuma în spații separate, inscripționate special, scrie Agerpres.

Sursa: digi24.ro

Imparte acest articol