SFINTELE PAȘTE LA ROMÂNII DIN COPENHAGA


139702ff92e93f29d84ebf976a5dfd8f_L

Paștele este unul dintre cele mai emoționante momente, în care românii se adună lângă păstorul lor, pentru a primi Lumina Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos. Un astfel de moment s-a consumat și sub cupola unei biserici catolice din Copenhaga, închiriată de românii creștini pentru a petrece Noaptea Sfântă a Învierii.

La mii de kilometri depărtare de țara mamă, în nordul Europei, românii își alină dorul de țară mergând la biserică și ascultând slujbe în limba română, oficiate de preoți din România, plecați și ei departe de patrie, în nobila misiune de menținere a unității creștine și a unității de nezdruncinat a comunităților românești, nevoite să trăiască printre străini.

Sute de români, care trăiesc și muncesc la Copenhaga și în localitățile din jur, pe cea mai întinsă din insulele Danemarcei, au venit în Noaptea de Paște, la o biserică din Copenhaga, pentru a asculta slujba oficiată de părintele Horațiu Mureșan și pentru a lua Lumină și Paște, aidoma obiceiurilor sacre românești, din zonele pe care acești oameni le-au lăsat în urmă, în căutarea unui trai mai bun și a unui loc de muncă mai bine plătit. Sfânta Biserică în care s-a oficiat slujba în limba română este una catolică, în Danemarca existând foarte puțini credincioși ortodocși, majoritatea credincioșilor din Danemarca fiind protestanți. Biserica a fost închiriată de comunitatea de aici pentru cele mai importante slujbe.

mai mult la :  www.jurnalromanesc.ro

Tags danemarca

Imparte acest articol