Numărul turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică colective din România a fost de 1,911 milioane în 2014, iar totalul cheltuielilor efectuate de aceștia a depășit 5,09 miliarde de lei, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică /INS/.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (61,3% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 68,0% din total cheltuieli.

 

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (38,7% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 32,0% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,6%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,9%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 37,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de băuturi și alimente (33,5%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 57,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 76,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenților sosiți în România în anul 2014, 44,5% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 32,8% și-au organizat singuri sejurul.

agerpres.ro