”Specialitate din lapte de vacă Bulgaria” sau ”Specialitate de oaie Bulgaria”. La prima vedere, o astfel de reclamă la un produs identic ca aspect cu brânza tradiţională, care, pe deasupra, mai are şi un preţ imbatabil (între 9 şi 13 lei kilogramul), ar îndemna orice cumpărător să-şi încerce norocul şi să guste din delicatesa produsă de vecinii bulgari.

După principiul acesta s-a ghidat şi Ion Sulică, un pensionar ploieştean, care a intrat, astăzi de dimineaţă, în Halele Centrale din municipiu pentru a cumpăra o bucată de brânză. Fermecat de titulatura produsului, ”Specialitate de oaie Bulgaria”, şi de preţul mic în comparaţie cu brânza de oaie românească, doar 13 lei kilogramul, pensionarul a cumpărat o bucată de aproape un kilogram din delicatesa bulgărească. Întrebat dacă ştie ce-a cumpărat, bătrânul, convins fiind că făcut o achiziţie bună, ne-a răspuns: ”Am luat o bucată de brânză. E puţin cam acrişoară, dar e brânză bună şi ieftină. Plus că e şi bulgărească şi mai e şi specialitate”. Când a aflat, însă, ce conţine produsul pe care l-a cumpărat şi că, de fapt, nu este brânză ci un amestec de grăsimi vegetale, clorură de calciu şi lapte praf, pensionarului nu i-a venit să creadă. ”Aşa ceva e imposibil! Cum să vândă aşa ceva la oameni? Nu-mi vine să cred că mi-am luat o aşa ţeapă. E prima dată când cumpăr şi, când am văzut că se numeşte specialitate de oaie Bulgaria, am fost sigur că e o alegere bună. Mă voi duce înapoi să cer explicaţii fiindcă nu scria pe nicăieri ce conţine”, ne-a mărturisit bătrânul.

 

 

 

branza-bulgaria

Vânzătoare: ”Nu a întrebat din ce e făcută”

În momentul în care pensionarul a cerut explicaţii cu privire la conţinutul brânzei ”Specialitate de oaie Bulgaria”, vânzătoare s-a scuzat, susţinând că nimeni nu a întrebat-o despre acest lucru. ”Nu m-a întrebat ce conţine. Dacă mă întreba, îi spuneam că toate brânzeturile din Bulgaria sunt făcute din lapte praf şi grăsimi vegetale. Nu avem afişat pe etichetă conţinutul fiindcă este deja afişat pe cutia în care este adusă brânza, pe o etichetă”, se scuză vânzătoarea, după care scoate cutia cu brânză bulgărească dintr-un dulap şi ne prezintă eticheta. Pensionarul, uimit de ţeapa pe care şi-a luat-o, a solicitat să-i fie daţi banii înapoi, lucru care s-a şi întâmplat. ”E prima şi ultima dată când îţi iau o asemenea ţeapă! Voi fi mai atent de aici încolo şi, cu siguranţă, voi spune tuturor să aibă grijă cu specialităţile astea de doi lei”, ne-a mărturisit Ion Sulică.

 

Alexandru Cârdei, inspector CJPC: ”Comerciantul riscă amendă de până la 50.000 de lei”

Conform reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, comerciantul respectiv se face vinovat de practici comerciale incorecte. ”Vom demara un control în zona respectivă! În aceste condiţii, comerciantul respectiv se face vinovat de încălcarea prevederilor legii 363/2007 şi anume practici comerciale incorecte. Pentru asta va fi sancţionat cu amendă între 5.000 şi 50.000 de lei. Astfel de practici reprezintă unele dintre cele mai folosite de comercianţii autohtoni iar OJPC Prahova a amendat în nenumărate rânduri şi continuă să amendeze pe cei care înşeală consumatorul în felul acesta”, ne-a declarat comisatul Alexandru Cârdei, din cadrul CJPC Prahova.

 

Ce conţine ”Specialitatea de oaie/vacă/capră Bulgaria” sau aşa-zisa ”Brânză Feta Bulgaria”

”Specialităţile” bulgăreşti vândute în pieţele din Ploieşti şi Prahova nu sunt nici pe departe ceea ce par a fi, şi anume brânzeturi. Ele conţin lapte praf, concentrat de lapte, ulei vegetal până la 18%, cheag pentru brânză, maia pentru brânză, clorură de calciu (E509), acid citric şi arome. Reprezentanţii CJPC Prahova atrag atenţia şi asupra produselor numite ”Brânză Feta Bulgaria”. ”Acest sortiment de brânză, practic, nu există. Brânza Feta este un produs tradiţional grecesc, marcă înregistrată a statului elen iar cei care folosesc această denumire se fac vinovaţi, pe lângă practici comerciale incorecte faţă de consumator, şi de încălcarea drepturilor de autor. În plus, conţinutul produsului nu este nici pe departe cel al brânzei Feta autentice”, a mai adăugat Alexandru Cârdei.

 

Cum diferenţiaţi brânza adevărată de aşa-zisa ”brânză bulgărească”

În primul rând, spre deosebire de brânza autentică, produsul numit ”specialitate bulgărească” are un gust acrişor din cauza acidului citric aflat în compoziţia acestuia. De asemenea, din cauza compoziţie artificiale, consistenţa acestuia este asemănătoare cauciucului. Nu în ultimul rând, mirosul ”brânzei bulgăreşti” diferă mult de cel al brânzei autentice, în ciuda faptului că, susţin comercianţii, conţine lapte de oaie, vacă sau capră.

Sursa: observatorulph.ro