Zona euro își majorează contribuția la îmbunătățirea perspectivelor de creștere a economiei mondiale, a estimat luni Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), transmite Reuters.

Indicatorul compozit CLI calculat de OECD pentru cele 34 de state membre ale organizației a urcat în ianuarie la 100,4 puncte, de la 100,3 puncte în decembrie, depășind media pe termen lung de 100 de puncte. Indicatorul sugerează că ritmul de creștere al economiei în statele dezvoltate este stabil.

‘Perspectiva pentru Italia și Franța s-a îmbunătățit, indicele arată semne de revenire în acest moment în zona euro și un avans stabil în majoritatea economiilor dezvoltate’, se arată în raportul OECD.

În zona euro, indicatorul CLI a urcat a urcat în ianuarie la 100,7 puncte, de la 100,6 puncte în decembrie, în timp ce în SUA și Japonia s-a menținut la 100,2 puncte și, respectiv, 99,8 puncte.

În statele care nu sunt membre OECD, indicatorul a urcat în China, Brazilia și India dar a scăzut în Rusia.

OECD se așteaptă la o creștere stabilă în 2015 a principalelor economii mondiale, în special în Canada, SUA, Brazilia, China și Rusia. Singura țară unde economia va crește semnificativ anul viitor este India, se arată în raportul OECD.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare.
Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

agerpres.ro