Indiferent de tipul de păr pe care îl are, oricărei persoane i se poate întâmpla să aibă o aşa-zisă “bad hair day”, adică o zi în care nu-şi poate aşeza părul în niciun fel. Chiar şi oamenilor frumoşi li se întâmpla asta, indiferent dacă imaginea pe care o afişează în public ne poate induce impresia de “perfecţiune”.

Căderea părului, îngrăşarea rapidă sau deteriorarea sunt doar câteva dintre problemele care afectează părul. Cum putem scăpa de toate aceste aspecte negative, astfel încât să avem un păr frumos şi sănătos? Iată câteva soluţii:
1.      Tundeţi-vă părul în mod constant. În funcţie de cât de repede vă creşte părul, se recomandă ajustarea mărimii acestuia, ca modalitatea principală de prevenire a deteriorării sale.
2.      Deteriorarea părului poate fi influenţată şi de schimbarea anotimpurilor. De exemplu, pe perioada verii, rădăcina părulului are tendinţa de a se usca mai repede şi în acelaşi timp de a se îngrăşa. Pentru combaterea acestor probleme se recomandă folosirea unorproduse cosmetice indicate (un balsam sau un şampon pentru păr uscat).
3.      Cumpăraţi produse cosmetice de calitate. Acest lucru nu presupune să achiziţionaţi produse cosmetice extrem de scumpe, ci doar să le alegeţi pe cele potrivite pentru tipul dumneavoastră de păr. Deseori companiile ne încântă cu produse cosmetice care par că vor face minuni, însă este indicat să încercaţi mai multe variante până ce veţi găsi un produs care să se potrivească.
4.      Un păr frumos depinde foarte mult şi de alimentele pe care le consumăm. O alimentaţie sănătoasă bogată în vitamine vă ajută să vă hidrataţi corpul şi să aveţi o înfăţişare plăcută. Pentru a avea păr şi unghii sănătoase se recomandă să consumaţi alimente bogate în proteine, cum ar fi: seminţe, nuci sau legume. Consumaţi alimente bogate în vitamina B şi luaţi suplimente alimentare. De asemenea, este indicat să consumaţi cât mai multe legume şi fructe proaspete.
Cum ne menţinem părul sănătos pe timpul iernii?
Odată cu instalarea sezonului rece imunitatea organismului nostru scade şi suntem mult mai predispuşi să ne îmbolnăvim. Şi părul este afectat de schimbările climatice. Pentru a-l menţine sănătos se recomandă utilizarea unui şampon şi a unui balsam care să împiediceuscarea şi deteriorarea acestuia. Turtirea părului cauzată de purtarea unei căciuli este şi ea o problemă. Pentru ca părul să aibă din nou volum utilizaţi o spumă de păr şi încercaţi să vă ridicaţi rădăcina părului prin masarea scalpului.
Cum ne îngrijim unghiile?
Sustanţele nutritive pe care corpul nostru le absoarbe reflectă aspectul unghiilor noastre. Vitamina B, calciul şi proteinele sunt esenţiale pentru sănătatea unghiilor noastre.
1.      Mănuşile de cauciuc vă ajută să vă protejaţi mâinile şi unghiile atunci când folosiţi detergenţi sau înălbitori.
2.      Hidrataţi-vă cuticulele unghiilor cel puţin o dată pe zi, recomandabil înainte de a vă culca.
3.      Încercaţi să aplicaţi un lac de protecţie a unghiilor înainte să le aplicaţi un strat de ojă.
4.      Rosul unghiilor nu este doar un obicei nesănătos. Acest obicei face ca unghiile noastre să arate oribil.

Se spune că aspectul unghiilor spune foarte multe despre o persoană. Amintiţi-vă acest lucru şi îngrijiţi-vă de aspectul unghiilorvoastre!

 

 

Sursa:   sanatateatv.ro