Fiscul pregăteşte amenzi uriaşe pentru firme. Patronii care îşi declară greşit impozitele riscă să plătească penalităţi de până la 40 la sută pe an. Prevederea, ce ar putea fi aplicată de anul viitor, este criticată de oamenii de afaceri, care spun că sancţiunile mult prea mari ar putea duce la abuzuri din partea inspectorilor fiscali.
Ministerul Finanţelor vrea ca, din ianuarie anul viitor, să sancţioneze suplimentar firmele care îşi declară greşit impozitele şi taxele.
„E vorba de o sumă suplimentară, pe care orice contribuabil care nu-şi calculează şi nu-şi virează corect sumele la bugetul de stat urmează să o plătească: între 5 şi 25 la sută din sumă”, spune Gabriel Sincu, specialist în fiscalitate.
Dacă, în cazul unui control, inspectorii Fiscului descoperă că firma a declarat sume mai mici decât ar fi trebuit, patronul riscă să fie amendat cu 40 la sută din sumele nedeclarate sau declarate greşit. Patronii de firme sunt revoltaţi.
„Există o diferență pe care acest Cod nu o face, între nedeclararea impozitului respectiv şi declararea eronată. Se poate întâmpla să greşeşti şi ai vrea să îţi corectezi greşeala atunci când o descoperi”, susține Cătălin Popa, proprietarul unei fabrici de confecţii.
„Avem de plătit multe taxe şi mai vine încă una în plus… 40 la sută poate fi devastatoare chiar”, spune Valeriu Ţigu, proprietarul unei fabrici de panificaţie.
Ministerul Finanţelor spune că noua regulă va fi o armă puternică în lupta cu evaziunea fiscală.
Cele mai mari penalităţi le plătesc firmele care fac evaziune fiscală. În această situaţie, patronii prinşi de inspectorii fiscali trebuie să achite sume de până la 100 la sută din cele nedeclarate.
De cealaltă parte, specialiştii în fiscalitate susţin că efectul nu va fi cel scontat.
„Este un efect de bumerang clar pentru firmele corecte situaţia în care un contribuabil nu-şi declară o taxă pentru că pur şi simplu interpretează legea în alt fel decât inspectorul fiscal”, spune Alexandru Cristea, consultant în fiscalitate.
„Până plăteşti această supraimpozitare, îţi blochezi contul pentru că aşa e legea şi atunci mulţi agenţi economici nu-şi mai permit să lucreze, pentru că nu au rezerve financiare”, susține Ion Pau, proprietarul unei fabrici de mobilă.
digi24.ro