Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă la Madrid în cadrul unor “marșuri pentru demnitate” și pentru a denunța efectele austerității, în contextul în care, duminică, în Andaluzia au loc alegeri regionale cu valoare de test în fața valului de nemulțumire populară, relatează AFP.

Pe un mare banner afișat de manifestanții din fruntea unui marș se putea citi următorul mesaj: “Pâine, locuri de muncă, locuințe și demnitate”

Manifestanții — câteva zeci de mii, conform unei estimări a AFP — au denunțat efectele politicilor de austeritate care au antrenat reduceri severe în materie de educație, sănătate publică sau chiar ajutoare sociale, reduceri în valoare totală de aproape 150 de miliarde de euro între 2012 și 2014.

Manifestanții, proveniți din diferite zone ale Madridului, s-au adunat în Piața Colon din centru în jurul orei 17.00 GMT, iar manifestația s-a dispersat în jurul orei 20.00 GMT cu calm, cu excepția câtorva mici grupuri care au vandalizat părți din centrul istoric. Poliția a anunțat arestarea a 17 persoane pentru tulburarea ordinii publice, incendierea unor containere sau folosirea de petarde. Nicio persoană nu a fost rănită.

Primele mari “marșuri pentru demnitate”, la care au luat parte persoane din întreaga țară, au avut loc la 22 martie 2014 la Madrid.

Deși a revenit pe creștere economică (+1,4% în 2014) după șase ani de criză, Spania rămâne într-o situație dificilă, cu o rată a șomajului de 23,7% în rândul întregii populații și de 50% printre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.

agerpres.ro