Premierul Victor Ponta a anunțat vineri că salariile bugetarilor vor fi plătite până pe 8 aprilie, iar pensiile până pe 10 aprilie.

 

“Am luat decizia împreună cu colegii mei de la Finanțe și de la Muncă și toate pensiile și salariile care urmau să fie plătite undeva până în data de 15 aprilie, ținând cont de sărbătoarea pe care o avem, Paștele, vor fi plătite până în data de 8, la salarii vorbesc, la pensii — 10 aprilie, pentru că, evident, orice om obișnuit vrea să poată să își cumpere ceea ce e de cumpărat pentru sărbătorile pascale”, a afirmat Ponta la Palatul Victoria.

Ponta a adăugat că plata anticipată a salariilor și pensiilor nu are niciun fel de impact pentru bugetul de stat.

“Avem lichidități în trezorerie și lucrul acesta e absolut posibil”, a spus prim ministrul.

agerpres.ro